4 December 2024
mun. Chișinău

Papucei în dar pentru bebeluşii născuți prematur

Surpriză pentru bebeluşii născuți înainte de termen la Institutul Mamei şi Copilului. Ei au primit în dar, de Ziua Mondială a Copilului Născut Prematur,  câte o pereche de papucei croșetați. Aceştia au fost confecționați manual chiar de către angajatele secției prematuri.

received_1221948854529745Asistentele medicale şi medicii au croşetat 39 de papucei. „Aceşti copii ne sunt foarte dragi. Sunt atât de slăbiți în primele săptămâni după naştere. Întreg personalul medical luptă pentru viața lor. Suntem foarte fericiți când reabilitarea decurge fără complicații, iar mama pleacă liniștită acasă. În timpul spitalizării ne atașăm de acești copii,  ca urmare despărțirea de ei este una nostalgică”, a declarat pentru emedicina.md neonatologul Doina Rotaru.

Din 2008, numărul prematurilor care supraviețuiesc este în creştere. În prezent, această rată este de 50 la sută, pentru nou-născuții care cântăresc între 500 de grame şi un kilogram. Progresul se datorează regretatului profesor Petru Stratulat, fostului vicedirector al Institutului Mamei şi Copilului, care a implementat mai multe reforme în domeniul asistenței medicale acordată nou-născuților înainte de termen.

received_1222053164519314Ca urmare, secțiile de reanimare şi îngrijire a prematurilor din cadrul Institutului Mamei şi Copilului au fost dotate cu echipament modern, care permite menținerea în viață şi reabilitarea acestor copii. Modernizate au fost şi mai multe secții din maternitățile din țară, fapt care a contribuit la creșterea calității asistenței medicale acordate nou-născuților.

Pentru reabilitarea prematurilor care cântăresc până la un kilogram, Compania Națională de Asigurări în Medicină alocă în medie aproximativ 15 mii de lei.

Ziua mondială a Copiilor Născuți Prematur este marcată în data de 17 noiembrie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *