E plină lumea de mituri și sfaturi fără noimă care sunt promovate prin toate spațiile posibile. Când vorbim despre creșterea și sănătatea copiilor, lucrurile sunt deosebit de importante și trebuie să discernem clar între recomandările ancorate în știință și bun simț, respectiv cele nocive, desprinse direct din insula pseudoștiințelor. Vasi Rădulescu, specialist în medicină internă și cardiologie în timpul programului, iar în timpul liber – promotor al educației pentru sănătate, scriitor și antreprenor, demontează și miturile despre dezvoltarea copiilor. Adevărurile care au la bază argumente științifice pot fi găsite în cartea „O să te tragă curentu”, scrisă de medicul din România.
1. Să mănânci tot din farfurie!
Am crescut cu această îndrumare din partea părinților sau bunicilor care ne spuneau că trebuie să golim farfuria, în majoritatea cazurilor umplută cu vârf, pentru că așa este sănătos. În realitate, doza e regină în alimentație și porția aranjată în spiritul moderației nu trebuie să depășească scobitura internă a farfuriei. Plus că fiecare copil va mânca până la sațietate, atât cât poate, nu obligat să termine o cantitate bătută în cuie.
2. Să-i dăm copilului un siropel pentru imunitate!
Suntem bombardați de reclame cu tot felul de produse care întăresc imunitatea, de la siropuri la suplimente. În realitate, imunitatea este o reflecție a alimentației, mișcării fizice, odihnei corespunzătoare, interacțiunii sănătoase cu ceilalți oameni și cu mediul înconjurător. Copilul se poate murdări, se poate lovi. Așa își câștigă imunitatea, nu prin hiperprotecție. La capitolul imunitate dobândită, vaccinurile recomandate de medici se vor face conform calendarului stabilit. Siropurile și suplimentele nu au cum să funcționeze.
3. Trebuie să-i dăm vitamina D!
S-a iscat o nebunie cu vitamina D și părinții trebuie să știe că există deja un program de suplimentare până la vârsta de 18 luni, dar oricum suplimentarea se face la categoriile de risc și pe baza unei analize speciale care determină nivelul din sânge de vitamină. Nu orice copil va primi vitamina D! Atenție, supradozajul poate ridica serioase probleme de sănătate și e recomandat, firește, un consult de medic înainte de orice decizie.
4. Să-i dăm sucuri naturale!
A apărut și moda sucurilor naturale, cu o capcană uriașă. Storci cinci portocale și faci un pahar de suc, apoi îl dai imediat copilului. Chiar mai multe astfel de sucuri pe zi. Plus smoothie-uri. Adio digestie sănătoasă cu antrenarea dinților și musculaturii, cu procesarea normală în stomac, cu timpi digestiv clasici. Sucurile acestea pot fi bombe calorice răspunzătoare de obezitate infantilă și riscuri crescute de boli cardiovasculare, diabet zaharat, plus stigmat social. Copiii trebuie să mănânce fructe și legume întregi, cu accent pe a doua categorie.
5. Să nu se spele dacă e bolnav!
Aici poate fi un registru ilar, dar am întâlnit des acest comportament irațional. Sunt părinți care cred că e bine ca al lor copil să stea șapte sau zece zile, să zicem la o viroză respiratorie, în aceleași haine, fără să se spele. Nu există niciun fundament aici, când igiena trebuie să fie prioritară, schimbarea așternuturilor rămâne importantă, aerisirea camerei e și ea o necesitate.
6. Să-i dăm repede dexametazonă în nebulizator!
La intercurențele respiratorii, părinții apelează imediat la nebulizator și fiolele clasice de dexametazonă. În realitate, dexametazona fiole nu are indicație de administrare în nebulizator. E recomandată des, dar este o improvizație fără fundament. Așa cum se găsește în țara noastră, dexametazona are indicație de administrare intravenoasă, intramusculară sau intraarticulară. Produsul este un cortizonic cu efect antiinflamator pronunțat și poate fi dat în caz de dureri, inflamații, infecții (neapărat cu acoperire antibiotică, pentru că altfel scade mecanismele antiinfecțioase proprii corpului și augmentează infecția), alergii importante. Acest aspect este trecut clar în ghidurile asociațiilor oficiale de pediatrie.
7. Nu-s bune pastilele apelăm cu încredere la homeopatie!
Homeopatia nu are niciun studiu serios care să certifice eficacitatea preparatelor în anumite patologii și niciun medic adevărat nu trebuie să recomandă așa ceva. Pastilele au substanțe active clare, cu studii clinice, cu doze stabilite, dar aici administrarea se va face mereu cu prudență, la indicațiile medicilor, cu un consult prealabil. Nu apelați la homeopatie când este vorba despre gripă sau afecțiuni grave, pentru că se pierde timp important. Examinarea de către medic rămâne sfântă.
8. Nu-l vaccinăm că sigur face autism!
Acest mit este deosebit de nociv și niciun studiu clinic nu a arătat vreo asociere între vaccinuri și autism. Nu cădeți în capcane absurde și nu vă expuneți copiii unor boli care pot fi perfect prevenite.
9. Nu-i arătăm nimic urât!
Observ în jurul meu o protecție exagerată a copiilor din partea părinților. Nu li se dă voie să intre în contact cu diverse lucruri, să învețe despre ceva anume considerat rușinos, să stea prin murdărie, să exploreze cu mâinile mediul înconjurător și lista poate continua. Mă sperie însă altceva: copiii sunt protejați de componentele negative ale vieții. Mi-aș duce copiii să vadă o familie plină de neajunsuri materiale. I-aș duce într-un spital cu alți copii aflați în suferință. Le-aș arăta asociații sau campanii care fac bine. Astfel, orice copil înțelege de mic registrele mai grele ale vieții și nu crește în aroganță, egoism, autosuficiență. Nu se face mai mare știind că totul e neted și frumos, orice i se cuvine, sănătatea lui e garantată. Sensibilizarea asta la suferință poate fi o propulsie veritabilă.
10. Trebuie să iei 10 pe linie!
Nu vă terorizați copiii cu presiuni și așteptări enorme. Nu va fi nici o tragedie dacă unele rezultate se vor arăta mai slabe. Lucrurile în timp se vor așeza și copilul trebuie să crească într-un mediu prietenos, cald, motivant, din care să priceapă recunoștința, iubirea, facerea de bine, prețuirea unor lucruri în viață. Forțarea lui continuă îl poate arunca într-un decalaj psihic și nimic bun va ieși din asta.
11. Să radem copilul pe cap
Sunt nenumărate situații în care copiii erau rași pe cap, indiferent de sex, chipurile pentru a le crește părul mai gros și mai des. Nu există așa ceva. Părul doar pare mai gros atunci când începe să crească, dar ulterior va avea aceeași structură și aceeași densitate, că lama nu are efect magic de a determina apariția unor fire noi. Părul de pe cap sau corp nu crește deloc mai greu sau mai des dacă este ras cu lama. La fel și reticența de a folosi lama pentru epilat, de teama că părul va crește mai gros. Nu există așa ceva. Fiziologic, nu cunoaștem niciun mecanism prin care foliculul poate dicta mărirea grosimii firului de păr, care va crește exact la fel ca înainte.
În acest context se adaugă explicația privind căderea părului, unde sunt promovate încă tot felul de tratamente miraculoase, suplimente, proceduri, când ele pur și simplu nu au cum să funcționeze.
12. Celulele stem recoltate la naștere
Multă vreme a circulat o idee chiar împinsă cu forța de către unele clinici private specializate în nașteri: recoltați celule stem din ombilic sau placentă contra unei sume considerabile! Ele vor fi depozitate bine undeva și, la nevoie, vor fi folosite în diverse scopuri, cum ar fi tratarea unor afecțiuni grave! Când auzi despre afecțiuni grave, tratamente facile, extrasiguranță, evident că nu te mai uiți la bani. Afacerea asta a mers excelent, dar oamenii se mai trezesc, slavă cerului. Nu aveți de ce să apelați la așa ceva, nu aveți de ce să acceptați orice vi se bagă sub nas la semnat și plătit, de amorul unei ispite fără fundament științific. Recoltarea de celule stem e un fâs.
În ceea ce privește plasma care cheamă celulele stem, pentru proceduri de întinerire, nu știu sincer cine ar vrea să aibă numai celule stem în corp, din moment ce organismul deține țesuturi, organe și sisteme, toate făcute de celule mature, cu funcții clare. Celulele stem nu au funcție, habar nu au ce să facă, ele doar se transformă în alte celule, acolo unde e nevoie. Poate ar fi bine să se transforme în neuroni. Mulți. Pentru cei care promovează așa ceva.
13. Guma înghițită stă ani de zile prin intestine
Nu, guma de mestecat nu rămâne șapte ani în stomac sau intestine dacă o înghiți. În cazul în care nu poate fi digerată în întregime, de multe ori așa se întâmplă, ea este antrenată de peristaltica (mișcare de contracție, urmată de o relaxare periodică a musculaturii stomacului și intestinului, care se propagă sub formă de unde și face ca alimentele să fie împinse de-a lungul tubului digestiv) puternică și părăsește corpul în 1-3 zile după ingerare. Nu se întâmplă nimic rău. Guma nu are cum să se lipească de vreo parte anatomică, deoarece mucoasele digestive au aderență scăzută prin construcție, iar oricum digestia normală presupune amestecare cu sucuri digestive puternice și eliminarea produșilor în cel mult 72 de ore. Guma de mestecat este produsă oricum de substanțe organice, nontoxice.
Alte mituri despre sănătate pot fi găsite aici.