Bărbatul din Cahul, care s-a intoxicat împreună cu doi copii ai săi, a murit în această după-amiază, la aproximativ ora 17:00. Potrivit reprezentanţilor Spitalului “Sfânta Treime” din Capitală, unde pacientul a fost transferat acum câteva zile, acesta era în stare foarte gravă. Cauza intoxicaţiei este un preparat antiparazitar foarte puternic, folosit de veterinari pentru animale. Amintim că familia s-a intoxicat acum câteva zile, iar fetiţa de patru ani a murit marţi. Fratele ei este internat în stare gravă la Centrul Mamei și Copilului.