Emedicina Post Actualitate Caii special dresați, medicamentul minune pentru copiii bolnavi

Caii special dresați, medicamentul minune pentru copiii bolnavi

Destinele copiilor diagnosticați cu autism, Sindromul Down, depresii, tulburări de vedere, creștere și învățare pot fi schimbate datorită ședințelor de terapie asistate de cai. Un serviciu de călărie terapeutică, denumit „GALLOP MOLDOVA”, a fost lansat în data de 7 aprilie, de Ziua Mondială a Sănătății. Pentru început, de pe urma acestui proiect-pilot se vor bucura 10 copii cu nevoi speciale din Chișinău, din diverse centre de zi.

Foto: Natalia Ghilașcu

Unul dintre coordonatorii proiectului, Natalia Ghilașcu, a spus pentru emedicina.md că prima ședință a avut loc, în această dimineață, în incinta Școlii de Hipism din Capitală. Cursurile vor fi efectuate o dată în săptămână, timp de două luni la Clubul „Sparta” din comuna Budești.  Numai după asta vor putea fi resimțite efectele benefice ale acestora. Minorii au fost identificați prin intermediul Grădiniei nr. 167 din Chișinău și a altor centre pentru copiii cu nevoi speciale. Programul se desfășoară grație sprijinului financiar al diasporei de moldoveni din SUA, care a contribuit cu trei mii de dolari. Trainerii le-au oferit gratuit această ședință, la care au participat trei copii cu dizabilități. 

Copiii au avut mari emoții, când au urcat pentru prima oară pe cal. Iar părinții care și-au înscris minorii la călărie sunt cu inimile pline de speranță, întrucât hipoterapia în țara noastră nu este încă un serviciu recunoscut drept profesionist.

În prezent, la astfel de ședințe participă doar copiii ale căror părinți au posibilități financiare. Costul unei ședințe ajunge până la 300 de lei.

Potrivit coordonatoarei programului „Gallop Moldova”, kinetoterapeutul Maria Gurcova: „Dacă programul va avea succes, vom căuta noi finanțări, ca să putem extinde acest serviciu pentru sute și chiar mii de copii care au nevoie de terapie alternativă. Mizăm în continuare pe sprijinul moldovenilor din diaspora, a părinților și a autorităților”.

Foto: Maria Gurcova

Conform hiptec.ro, călăria este mai mult decât o modalitate de a-ți petrece timpul liber. Este o adevărată terapie cu o listă lungă de efecte benefice asupra sănătății. Pentru multe persoane cu dizabilități fizice, călăria oferă o libertate pe care astfel nu ar fi cunoscut-o. Această formă de terapie exploatează caracteristicile corporale ale cailor și mersul lor specific, permițând o relaxare musculară cu precădere în zona șoldurilor și a coloanei vertebrale inferioare, favorizând astfel echilibrul și siguranța. Calul are o tendință naturală de a trezi la viață senzații arhaice apropiate de cele ale copilului care a trăit cu mama sa primele luni de viață. Simplul fapt de a călări produce o stare de liniște.

Hipoterapia este recomandată în următoarele afecțiuni ortopedice și neurologice:

  • autism;
  • depresii;
  • artrite;
  • sechele de poliomielită, encefalie;
  • hidrocefalie;
  • tulburări de comportament;
  • amputații;
  • scolioză;
  • luxația congenitală de șold;
  • spina Bifida, afecțiuni ale măduvei spinării;
  • epilepsie;
  • paralizii;
  • scleroză multiplă;
  • traumatisme cranio-cerebrale;
  • distrofie musculară;
  • tulburări de vedere, creștere, învățare, emoționale;
  •  Sindrom Down.

Copiii din țara noastră, care au beneficiat de hipoterapie, și-au îmbunătățit echilibrul, iar mersul a devenit mai sigur și stabil. Pe lângă beneficiile fizice, minorii reușesc să-și îmbunătățească echilibrul emoțional, să-și dezvolte atenția, limbajul, pronunția corectă, învață cuvinte noi și își sporesc încrederea în sine.

În timpurile moderne, hipoterapia s-a folosit prima oară pentru tratarea poliomielitei în Europa, după al Doilea Război Mondial. În anii 1980 s-a apelat pentru prima dată la această metodă de tratament în Statele Unite ale Americii. Popularitatea a crescut pe măsură ce oamenii aflau de eficacitatea terapiei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Exit mobile version