Nu există părinte de bebeluș, care să nu viseze la o noapte neîntreruptă de somn și care să nu tânjească după câteva ore de odihnă în liniște. Tot mai multe voci spun că metoda plânsului controlat, cunoscută în engleză drept “cry it out”, poate fi de ajutor în acest scop. Antrenamentul presupune lăsarea micuțului în pătuț să plângă, până adoarme singur. În tot acest timp, mama și tata nu trebuie să intervină, pentru a-l liniști și nici măcar să nu intre în camera în care se află micuțul. Este o metodă controversată. Mulți părinți se tem că astfel își pot traumatiza copilul. Un studiu recent vine să îi liniștească: plânsul controlat este eficient și nu îi stresează pe copii.
Oamenii de știință din Australia au lucrat cu 43 de perechi de părinți, care au copii cu vârste cuprinse între 6 și 16 luni și care aveau o problemă comună: bebelușul nu vrea să doarmă. O treime dintre participanții la studiu a fost plasată în grupul celor care aplică metoda plânsului controlat. Părinții au fost rugați să-și pună micuțul în pătuț și să părăsească încăperea în maximum un minut după aceasta.
O altă treime a aplicat un alt antrenament de adormit, numit în engleză “bedtime fading”. În acest caz, părinții își duceau bebelușii la culcare aproximativ la ora la care aceștia adormeau de obicei și aveau voie să stea în cameră, până când copilul dormea adânc, fără să-i poată lua în brațe. Restul participanților la studiu au fost plasați în așa-numitul grup de control, care au fost rugați să nu întreprindă măsuri deosebite.
Experimentul a durat trei luni. După asta, cercetătorii au stabilit că bebelușii din primul grup, cel care a utilizat metoda “cry it out”, adormeau, în medie, cu 15 minute mai repede, decât cei din grupul de control, iar micuții care și-au avut părinții în cameră – cu 12 minute mai rapid.
Cel mai important aspect al acestui studiu, potrivit autorilor, este faptul că demonstrează că tehnicile de antrenament pentru adormirea copiilor nu au efecte psihologice pe termen scurt sau lung.
Cercetarea a demonstrat că nivelul cortizolului, așa-numitul hormon al stresului, a fost la un nivel mai scăzut în cazul copiilor asupra cărora s-a aplicat metoda plânsului controlat. Mai mult, după un an de la experiment, micuții nu au prezentat probleme de comportament, nu au fost mai puțin sau mai mult atașați de părinți, comparativ cu bebelușii din grupul de control.
