Zeci de copii cu malformații cardiace congenitale au făcut în ultimii ani tratamente costisitoare peste hotare. Asta în condițiile în care puteau fi operați gratuit la noi în țară. Familiile pacienților erau încurajate chiar de către medici să apeleze la clinicile din străinătate, invocând faptul că respectivele boli nu pot fi tratate în Moldova. Disperați, părinții cereau ajutorul organizațiilor de caritate, luau credite sau își vindeau casa ca să-și vadă copiii sănătoși. Această practică a fost însă deconspirată de Ministerul Sănătății, care a reglementat printr-un ordin tratamentul chirurgical al copiilor cu malformații cardiace congenitale.
Aproximativ 30 de copii cu malformații cardiace congenitale făceau, anual, tratamente chirurgicale peste hotare. Jumătate dintre ei aveau patologii simple care puteau fi tratate în Republica Moldova.
„Se făceau trimiteri nejustificate. Decizia o lua medicul neonatolog, fără a se consulta cu un cardiolog sau cardiochirurg. Numai acești specialiști au competențele necesare pentru a se pronunța cu privire la tratamentele indicate pentru copiii cu malformații cardiace congenitale”, a precizat pentru emedicina.md Anatol Ciubotaru, directorul Spitalului Clinic Republican.
Potrivit ordinului Ministerului Sănătății, decizia de a trimite copiii la tratamente chirurgicale peste hotare va fi luată de un consiliu medical, format din specialiști de la Institutul Mamei și Copilului și Spitalul Clinic Republican. Din consiliu vor face parte medici cardiologi, cardiologi intervenționiști, cardiochirurgi și pediatri.
„Specialiștii vor stabili, pentru fiecare copil în parte, metoda potrivită de tratament. Dacă minorii nu vor putea fi operați în țară, atunci consiliul va elabora un raport medical, în care va argumenta necesitatea efectuării tratamentului în clinicile de peste hotare”, a declarat pentru emedicina.md Ruxanda Glavan, ministrul Sănătății.
De asemenea, ordinul reglementează efectuarea obligatorie a screeningului ecocardiografic fetal pentru toate gravidele. Dacă la făt va fi suspectată o malformație cardiacă congenitală, atunci femeia va fi examinată de o echipă de medici cardiologi, pediatri și cardiochirurgi. În cazul confirmării diagnosticului de malformație cardiacă congenitală, gravida va fi internată la Institutul Mamei și Copilului.
„Acest proces este reglementat în premieră. Medicii de familie nu știau cum să procedeze în asemenea situație. Chiar dacă la nivelul medicinii primare era depistată malformația cardiacă la făt, femeia nu era corect îndrumată. De multe ori era lăsată singură față în față cu diagnosticul. Ea nu știa la cine să apeleze și ce tratamente să facă. Ordinul Ministerului Sănătății aduce claritate cu privire la sarcinile medicilor, în asemenea cazuri”, a explicat pentru emedicina.md cardiochirurgul Liviu Maniuc.
Documentul mai prevede elaborarea Registrului de evidență a persoanelor cu malformații congenitale cardiace, unde vor fi incluși toți copiii operați în țară sau peste hotare. Aceștia vor fi monitorizați în decursul vieții, deoarece în perioada adolescenței și maturității pot apărea tulburări ale circulației sangvine.
Anual, se nasc aproximativ 400 de copii cu malformații cardiace congenitale. Cei mai mulți dintre ei, 350 la număr, sunt tratați în țară.