Lipsa vigilenței părinților continuă să aibă urmări grave. Băiețelul de trei ani și jumătate din raionul Sîngerei, care a fost internat în seara de 3 iunie în Secția Reanimare Pediatrică și Toxicologie a Institutului Mamei și Copilului (IMC), s-a intoxicat cu insecticid. Informația a fost oferită pentru emedicina.md de către șefa Secției, conferențiarul universitar Ana Oglinda.
Din spusele medicului, copilul a fost lăsat fără supraveghere, de unul singur în cameră. Mama băiețelului era ocupată în bucătărie. Când a revenit, l-a găsit pe copil cu fiola de fosfor organic în gură.
Șefa Secției Reanimare Pediatrică și Toxicologie a IMC, Ana Oglinda, a mai menționat că starea de sănătate a copilului se îmbunătățește. Micuțul va mai sta la spital pentru câteva zile.
Copilul a fost transportat la IMC cu ambulanța Serviciului medical de urgență ”AVIASAN”. Intervenția rapidă în cazurile de intoxicație cu insecticid este extrem de importantă, deoarece substanța activă a acestuia este mortală.
Acesta este cel de-al treilea copil spitalizat în data de 3 iunie, în urma intoxicării.
Nu este pentru prima oară când substanțe otrăvitoare stau la îndemâna copiilor. În martie, peste 30 de elevi din satul Cuizăuca, raionul Rezina, au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat tot cu insecticid. Fiola cu otravă a fost adusă la școală de o elevă de clasa a IIIV-a și a scăpat-o pe holul instituției de învățământ și s-a spart.