Emedicina Post Bine de știut De ce trebuie să refuzi invitația la bere pe timp de caniculă

De ce trebuie să refuzi invitația la bere pe timp de caniculă

beerUn nou val de căldură a cuprins Moldova. Meteorologii au instituit un nou Cod Galben de caniculă în perioada 24-29 iulie. Termometrele vor indica temperaturi de peste 33 de grade Celsius. Zilele caniculare, care sunt din ce în ce mai multe în ultimii ani, ne dau peste cap organismul. Vestea proastă este că verile calde nu vor dispărea foarte curând. Și asta din cauza efectului de seră și a schimbărilor climatice. Aerul fierbinte din zilele de vară este resimțit cel mai greu de locuitorii orașelor. Locurile verzi dispar din ce în ce mai mult, iar în loc răsar clădiri și betoane. Apelăm la diverse metode ca să ne răcorim, dar multe dintre acestea sunt nocive pentru organism. Nutriționista Victoria Babițchi, ne-a oferit câteva sfaturi pe care vi le împărtășim.

Ce poate fi mai bun într-o zi caniculară decât o bere rece? Asta își spun mulți moldoveni și nu numai. Doctorul ne recomandă însă să nu ne potolim setea cu nicio băutură alcoolică, atunci când este foarte cald. ”Pe moment, berea te răcorește, în realitate însă deshidratează organismul, apoi îl moleșește și riscați să cădeți în stradă.”

Aceleași consecințe le are și consumul oricărui tip de băuturi tari, care au mai mult de 30 de grade de alcool, cum ar fi votca, lichiorul și chiar cele mai slabe, precum vinul, vinul spumant sau berea. Alcoolul duce și la creșterea sau scăderea tensiunii arteriale.

Consumul de bere pe timp de caniculă afectează ficatul și inima. Din cauza temperaturilor mari, vasele sangvine se dilată. În consecință, oamenii obosesc mai repede, iar inima, pentru a menține circulația sangvină în limitele normalului, trebuie să depună eforturi mai mari.

Pe lista produselor interzise sunt și băuturile care conțin cafeină și sucurile cu zahăr. Acestea nu potolesc setea, ci doar îți accentuează starea de disconfort general.

Și înghețata păcălește organismul că îl răcorește. Nu este însă interzisă, dacă o consumăm în cantități mici, susține doctorul.

Foto: Victoria Babițchi

Cât despre lichidele pe care le bem, cu cât acestea sunt mai reci, cu atât organismul nostru consumă mai multă energie. Și asta pentru a restabili echilibrul între temperatura băuturii și cea a corpului nostru. În consecință va elibera mai multă căldură și nu vă veți bucura de răcoare. ”Lichidele foarte reci acționează negativ și asupra faringelui, laringelui și produc inflamații la acest nivel. Ne pot provoca dureri în gât și chiar viroze estivale”, mai spune Victoria Babițchi.  

Medicii ne mai sfătuiesc ca, în această perioadă, să bem mai multă apă decât de obicei, deoarece organismul pierde, prin transpirație, multe  săruri minerale și se deshidratează foarte puternic. Doi litri de apă pe zi sunt absolut necesari. ”Consumați băuturi la temperatura camerei sau chiar călduţe, deoarece acestea reglează temperatura corpului şi veți scăpa de senzația insuportabilă de căldură”.

Consumați fructe și legume care conțin mult lichid, cum ar fi castraveții, pepenii verzi și galbeni. Acestea asigură necesarul de vitamine și minerale.

Tot pe timp de caniculă trebuie să renunțăm și la obiceiurile de a face dușuri reci. Acestea ne fac mai mult rău. Ca să suportăm mai ușor căldura după ce ieșim din baie, trebuie să facem dușuri călduțe.

În caz de răceală însă, un ajutor de nădejde, în special pentru durerile de gât sunt uleiurile din plante medicinale. Acestea au rolul de a calma gâtul iritat şi de a întări sistemul imunitar. Medicii ne mai recomandă să dizolvăm o jumătate de linguriță de sare într-o cană cu apă. Această soluție simplă reduce umflarea gâtului şi fluidifică mucusul, contribuind la eliminarea naturală a agenţilor iritanți și a bacteriilor.

Termenul de ”caniculă” vine de la cuvântul latin ”canis” (câine). Canicula este specifică perioadei 22 iulie-23 august, când Steaua Sinus din Constelația Câinele Mare răsare și apune odată cu Soarele.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Exit mobile version