Petre Constantin este dependent de aparatul de dializă de zece ani. Habar nu avea ce înseamnă dializă în momentul în care medicii l-au anunțat că are insuficiență renală cronică. Avea pe atunci vârsta lui Hristos, 33 de ani. În acea perioadă posibilitățile serviciului de dializă din țara noastră erau limitate. Pacienții nu aveau oportunitatea de a începe imediat tratamentul, din lipsă de locuri. Trebuia să moară neapărat un bolnav, pentru ca o altă persoană să poată face procedura. Petre Constantin a trecut, ca și mulți alții, prin această experiență deprimantă. Abia peste un an, de la anunțarea diagnosticului, el a fost inclus în tratamentul prin dializă. A supraviețuit doar datorită suportului familiei.
„Mi-a fost foarte greu. Nu știam cum voi trăi mai departe. Eram deprimat. Mă întrebam, cum să vin de la Ștefan Vodă, de două ori pe săptămână la Chișinău ca să fac procedurile de dializă? Pe atunci, cei doi copii ai mei erau de vârstă preșcolară. Aveau nevoie de tot suportul meu, iar eu eram bolnav și slăbit. Spiritual mă simțeam și mai rău decât fizic. Aveam nevoie de consiliere, de încurajare. În acea vreme, în cadrul serviciului de dializă nu existau psihologi, iar medicii erau prea ocupați ca să mă menajeze. Am fost nevoit să învăț singur să-mi înving sentimentele de frică și de descurajare pe care mi le insufla boala. Am reușit, datorită lui Dumnezeu, să accept starea în care mă aflam și să mă adaptez la noua viață. Așa am supraviețuit până astăzi”, a povestit pentru e-medicina Petre Constantin.
Acum zece ani, Petre Constantin era profesor de muzică. Din cauza bolii a fost nevoit să abandoneze orele. S-a angajat însă, în calitate de muzician, la Casa de Cultură din satul de baștină. Nu știa cât va trăi, de aceea și-a propus să-și realizeze un vis, pe care îl tot amânase. Își dorea să creeze un ansamblu de cântăreți din fluier. Peste trei ani a reușit să realizeze proiectul, care a fost deja apreciat la mai multe festivaluri de muzică locale și naționale. „Știu că nu trăiesc în zădar, iar asta îmi dă putere și curaj. Conștientizez că starea mea în orice moment se poate înrăutăți, dar orice s-ar întâmpla, sunt liniștit. Această formație muzicală este o mândrie pentru mine și pentru localitate”, a mărturisit pacientul.
Cazul lui Petre Constantin este unul fericit. El a găsit putere pentru a lupta pentru viață. Alți pacienți nu reușesc asta nici după ani de dializă. Această stare este firească, deoarece organismul este puternic afectat, după ce rinichii încetează să funcționeze. În aceste condiții se dezvoltă sindromul uremic cronic, care constă în reținerea în sânge a substanțelor toxice. Ca urmare, sunt afectate toate organele, iar pacienții se simt foarte rău.
„Sindromul uremic cronic duce la pierderea în greutate și la apariția malnutriției. Pacientul devine anemic, suferă de slăbiciune generală și suportă greu temperaturile joase. În consecință, obosește repede în timpul unei activități și nu poate duce la bun sfârșit sarcinile asumate. La unii se dezvoltă sau se acutizează bolile cardiovasculare. Apar dureri în dreptul inimii, crește tensiunea arterială, iar în timpul nopții se declanșează astmul cardiac, care se manifestă prin dificultăți de respirație. De asemenea, la bolnav se instalează hipovolemia, o stare care micșorează volumul sângelui care circulă prin corp. Aceasta provoacă deshidratare, sete, diaree, transpirație abundentă. În același timp, sindromul uremic afectează tractul gastro-intestinal. Poate apărea anorexie, greață, vomă, diaree și constipații. Din cauza substanțelor toxice din sânge are de suferit și sistemul nervos. Persoanele devin irascibile, au dureri de cap și nu se pot concentra”, a explicat pentru emedicina.md Petru Cepoida, director medical al Centrului de Dializă.
Așadar, persoanele care încep tratamentul prin dializă trebuie nu doar să facă față insuficienței renale cronice. Ele sunt nevoite să trateze complicațiile maladiei, care le îngreunează și mai mult existența. De aceea, cedează din punct de vedere psihologic când se pomenesc față în față cu această realitate. Depresia, în aceste situații, îi afectează pe toți. Ca urmare, de suportul psihologului depinde succesul tratamentului și calitatea vieții pacienților.
„Pacientul are o stare de șoc, atunci când află despre diagnostic. El nu vrea să accepte situația în care se află și să se conformeze unui nou stil de viață. Consilierea psihologică, la această etapă, contribuie la reducerea stresului, anxietății, depresiei și fricii de moarte, stări obișnuite pentru acești pacienți”, a explicat pentru emedicina.md Diana Ştirbu, psihologul Centrului de Dializă.
Pacienții fac individual terapia psihologică. Cel mai frecvent, aceasta durează până la șase luni, perioadă în care bolnavul acceptă și se adaptează noului mod de viață. Consilierea este oferită într-un spațiu special amenajat, care îi permite bolnavului să se relaxeze și să contempleze asupra stării lui psihologice, fiziologice și noilor posibilități.
„Unii pacienți din start sunt introvertiți. Nu au nicio speranță în viitor, nu cred că situația în care se află poate fi depășită. În urma terapiei, acești pacienți reușesc să creadă în forțele proprii și să combată stările de pesimism și agresivitate”, a precizat psihologul Diana Ştirbu.
