Serviciile de intervenție timpurie vor fi acordate de echipe interdisciplinare din care vor face parte pediatri, neurologi, kinetoterapeuți, psihologi, logopezi, asistenți medicali și asistenți sociali. Specialiștii vor fi selectați din cadrul instituțiilor medicale și de învățământ din raioane. Minorii vor beneficia de reabilitare medicală, psihologică, pedagogică și socială la domiciliu.
Copiii care necesită servicii de intervenție timpurie vor fi selectați de către medicii de familie. În acest scop, vor fi vizitate periodic familiile care au copii cu vârste de până la trei ani. În cadrul vizitelor va fi evaluată starea fizică, psihică și cognitivă a acestora. Minorii depistați cu patologii care provoacă invaliditate vor beneficia de asistența echipelor interdisciplinare.
Structura serviciului național de intervenție timpurie va fi aprobată până în noiembrie 2017. Totodată, până la sfârșitul anului vor fi instruiți specialiștii care vor face parte din echipele interdisciplinare.
În prezent, serviciile de intervenție timpurie sunt prestate de Centrul Republican de Reabilitare pentru Copii, centrele „Voinicel” și „Tony Hawks” din Capitală. Aceste instituții nu pot să ofere asistență tuturor minorilor cu tulburări psihologice și neurologice.
În prezent, la evidența medicilor se află 12600 de copii cu nevoi speciale. Peste 6o la sută dintre ei locuiesc la sate, unde nu sunt accesibile serviciile de intervenție timpurie.