Datele înregistrate în Republica Moldova sunt comparabile cu cele din alte state, care au obținut rezultate similare, după implementarea legislației privind controlul tutunului.
Astfel, în anul 2007, în statul american Arizona, numărul de internări din cauza astmului bronșic s-a redus cu 22 la sută, iar în Marea Britanie, rata spitalizării copiilor sub 15 ani pentru tratamentul astmului a scăzut cu 15 procente.
Astmul bronșic este una dintre cauzele principale ale morbidității cronice și mortalității din întreaga lume.
Organizația Mondială a Sănătății estimează, că la nivel mondial, 300 de milioane de persoane suferă de astm bronşic.
În Republica Moldova sunt peste 160 mii de persoane care suferă de această maladie. De asemenea, potrivit statisticii oficiale, în 2017, în jur de 30 de persoane fizice și agenți economici au fost sancționați pentru că au fumat sau au admis aprinderea țigărilor în locurile publice. În total au fost aplicate amenzi de 37.000 de lei.