Tații își vor putea ridica, de acum încolo, indemnizațiile pentru concediul paternal de 14 zile oferit la nașterea copilului. Mecanismul de acordare a alocației a fost aprobat în 2 noiembrie de Guvern, cu o întârziere de jumătate de an de la adoptarea legii în acest sens.
Modificarea la Codul Muncii a fost operată de parlamentari încă în luna aprilie a acestui an. Timp de șase luni, tații au putut însă solicita concediul paternal fără a ridica indemnizația promisă de autorități. Ministrul Muncii, Stela Grigoraș, a declarat că din această cauză au fost intentate deja zeci de litigii.
Conform legislației, concediul paternal de 14 zile se acordă taţilor, indiferent dacă sunt sau nu căsătoriţi, în primele opt săptămâni de la naşterea copilului. Indemnizația pentru această perioadă este achitată în proporție de 100%, adică valoarea alocației nu poate fi mai mică decât salariul mediu lunar achitat de angajator.
Pentru acest an, Guvernul va cheltui 30 de milioane de lei pentru acordarea acestor indemnizații, însă pentru următorul an suma va ajunge la peste 50 de milioane de lei. Pe lângă concediul paternal de 14 zile, din 2005, tații, ca și mamele, pot beneficia și de concediul de îngrijire a copilului pentru o perioadă de trei ani.