„Este o realizare importantă pentru sistemul de sănătate, care va contribui la evitarea erorilor medicale și a conflictelor dintre personalul medical și pacienți. Vom informa toți angajații din domeniu cu privire la prevederile Codului, pentru a ne asigura că normele stabilite vor fi respectate. Vrem să fim siguri că pacienții nu vor fi discriminați, iar tratamentele vor fi aplicate corect”, a anunțat ministrul Sănătății, Ruxandra Glavan, pe o rețea de socializare.
Codul Deontologic îi obligă pe lucrătorii medicali și farmaciștii să manifeste profesionalism și toleranță în timpul exercitării sarcinilor. Ei trebuie să ia decizii medicale cu prudență, astfel încât să prevină apariția complicațiilor care pot pune în pericol viața pacienților.
Documentul interzice efectuarea investigațiilor și tratamentelor medicale, fără o analiză minuțioasă a riscurilor asupra sănătății. Totodată, medicii vor fi sancționați dacă nu vor informa pacienții despre diagnosticele stabilite și tratamentele aplicate.
De asemenea, Codul Deontologic creează premise pentru pedepsirea lucrătorilor medicali, care favorizează sau tolerează actele de corupție în cadrul instituției medicale. O altă prevedere importantă este raportarea erorilor medicale comise sau observate.
Activitatea lucrătorilor medicali și farmaciștilor va fi monitorizată de comitetele de etică din cadrul instituțiilor medicale. Aceste structuri vor supraveghea modul în care normele Codului Deontologic sunt respectate și va raporta abaterile. Angajații din domeniu vor fi sancționați disciplinar, dacă vor ignora prevederile documentului.