Emedicina Post Actualitate Moldova, în topul țărilor unde antibioticele sunt administrate în exces

Moldova, în topul țărilor unde antibioticele sunt administrate în exces

Republica Moldova se află printre țările unde sunt utilizate cele mai multe antibiotice. Concluzia aparține Organizației Mondiale a Sănătății, care a studiat fenomenul în 42 de state. Astfel, țara noastră se situează pe locul 22, după cantitatea de antibiotice administrate. Potrivit studiului, în Republica Moldova sunt utilizate, zilnic,  22,8 doze la 1000 de locuitori.  36 la sută din totalul de antibiotice administrate sunt Beta-lactam și Penicilina. În 21 la sută dintre cazuri pacienții utilizează cefalosporina. În proporție de 17 la sută este administrat antibioticul quinolone.

Autoritățile din domeniul sănătății avertizează: utilizarea irațională a antibioticelor provoacă rezistența bacteriilor. Aceasta reduce din eficacitatea tratamentului și crește rata morbidității și mortalității până la 50 la sută. Pe viitor, dacă nu vor fi întreprinse măsuri, infecții frecvent întâlnite nu vor putea fi tratate, susțin medicii.

drug-interactionLipsa de informare a pacienților favorizează utilizarea în exces a antibioticelor, care sunt destinate doar pentru tratamentul maladiilor provocate de bacterii. Mulți obișnuiesc însă să le  administreze și în cazul afecțiunilor virale. În același timp, medicii prescriu cu dexteritate tratamente, fără să testeze rezistența bacteriilor la antibiotice. Mai mult, părinții și medicii vorbesc despre situații când aceste medicamente sunt recomandate pentru tratamentul infecțiilor virale. Riscurile utilizării în exces a antibioticelor sunt ignorate și de farmaciști, care eliberează preparatele respective fără rețetă. Potrivit Ministerului Sănătății, pe parcursul acestui an, 26 de farmacii din 30 inspectate au comis această abatere.

Ministerul Sănătății elaborează o strategie națională care va include măsuri de combatere a consumului nejustificat de antibiotice. Vom îmbunătăți și conținutul protocoalelor naționale, pentru a face față rezistenței bacteriilor la antibiotice și a îmbunătăți tratamentele. Dar, pentru început, vom monitoriza dacă medicii prescriu corect antibioticele. Îndemnăm medicii să prescrie justificat aceste preparate, și să facă obligatoriu testul de rezistență la antibiotice, înainte de a indica tratamentul”, a declarat pentru emedicina.md Ruxanda Glavan, ministrul Sănătății.

Fenomenul este răspândit și în zootehnie și afectează direct oamenii, afirmă specialiștii. Animalele, cărora le-au fost administrate în exces antibiotice, dezvoltă în intestin bacterii rezistente la antibiotice. Acestea ajung la oameni prin intermediul produselor alimentare, apă, sol, aer sau prin contact direct cu animalul. În cele din urmă, bacteriile sunt transmise altor persoane prin nerespectarea igienei personale, prin obiecte sau suprafețe contaminate.

Ca urmare, Organizația Mondială a Sănătății recomandă administrarea vaccinurilor pentru a preveni îmbolnăvirea șeptelului. Mai sunt necesare respectarea măsurilor de igienă în procesul de creștere a animalelor și păsărilor, dar și asigurarea unei alimentații bune.

Pentru tratamentul virozelor sunt indicate ceaiurile din plante, siropurile mucolitice, picăturile nazale, preparate pentru combaterea febrei și inhalațiile pe bază de ulei de mentă sau eucalipt. De asemenea, nutriționiștii recomandă consumul de legume și fructe bogate în vitamina C. Medicii mai spun că în perioada rece a anului din meniul zilnic nu trebuie să lipsească ceapa, usturoiul și mierea de albine.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, cele mai multe antibiotice sunt administrate  în Turcia,  Grecia și Muntenegru. Pe de altă parte, aceste preparate sunt rar utilizate în Olanda, Estonia, Germania, Austria, Ungaria si SUA.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Exit mobile version