În ultimii ani, în țara noastră, nu a fost înregistrat niciun deces în rândul pacienților aflați în comă diabetică. Această performanță s-a datorat, în mare parte, dotării cu utilaj medical de ultimă generație și a noilor metode de tratament, puse în practică de specialiștii Spitalului Clinic Republican.
Potrivit șefului Serviciului de anesteziologie și reanimatologie a Spitalului Clinic Republican, profesorul universitar Victor Cojocaru, în total, în ultimii ani, peste 30 de pacienți, cu vârste între 18 și 25 de ani, s-au aflat în comă diabetică. „Este un rezultat excepțional, de care suntem foarte mândri. Mai ales că rata de deces în rândul pacienților aflați în comă diabetică în alte state, inclusiv în cele din Uniunea Europeană, poate ajunge și la 15 la sută”, a declarat Victor Cojocaru.
Victor Cojocaru a mai spus că acest lucru se datorează metodelor noi de contracarare a diabetului, elaborate la SCR. La toate acestea se mai adaugă și utilajele medicale performante din dotarea spitalului, inclusiv aparate de respirație artificială de ultimă generație. „Un alt factor determinant l-a avut și echipa de medici, care s-a ocupat de aceste cazuri. Este o echipă de profesioniști, bine închegată, formată din endocrinologi, hepatologi, nefrologi și specialiști ai medicinii de laborator”, a mai spus Victor Cojocaru. Pentru pacienții cu diabet, creșterea nivelului glicemiei sau o scădere a nivelului zahărului în sânge pot determina coma diabetică. Pacientul care intră în comă diabetică este în viață, dar nu se poate trezi și nu poate răspunde la imagini, sunete sau alte tipuri de stimulare.