Aproximativ 40 de milioane de oameni nu văd lumina soarelui
Potrivit datelor Centrului Național de Sănătate Publică, prezentate cu ocazia Zilei Mondială a Văzului, în lume, 39 milioane de oameni sunt orbi și 246 milioane au tulburări vizuale moderate sau severe. 90 la sută dintre oamenii orbi locuiesc în țările cu venituri mici. Se estimează că aproximativ 19 milioane de copii suferă de deficiențe de vedere, iar aproximativ 65 la sută din totalul persoanelor cu deficiențe de vedere au peste 50 de ani.
Diabetul zaharat și problemele de vedere
80 la sută dintre tulburările vizuale pot fi tratate sau prevenite
În ultimii 20 de ani, s-a redus cu mult numărul persoanelor oarbe din cauze infecțioase. De aceea, este foarte important să fim precauți, să mergem regulat la oftalmolog, chiar dacă nu observăm o schimbare în vedere. De asemenea, aflaţi dacă unul sau mai mulți membri ai familiei au suferit de o boală oftalmologică, astfel veți ști dacă sunteți printre persoanele cu factor de risc ridicat de a avea afecțiune oculară.
Odihniți periodic ochii
De asemenea, supraponderabilitatea și obezitatea pot cauza declanșarea unor afecțiuni precum diabetul, care poate afecta vederea. Totodată, este foarte important să renunțați la fumat și să feriți ochii de fum, deoarece fumatul este asociat unor riscuri mai mari pentru sănătatea ochilor, riscuri legate de cataractă, probleme cu nervul ocular și degenerarea celulară.Dacă fumați, renunțați pentru binele vederii pe termen lung. Dacă nu fumați, evitați spațiile închise cu fum, care irită puternic ochii.