Mai multe studii au demonstrat că, datorită consumului de pepene galben, este redus riscul dezvoltării obezității mortalității premature, de apariție a diabetului sau a bolilor de inimă. Acest fruct zemos este foarte bun în curele de slăbire. În 100 de grame de pepene galben sunt cel mult 35 de calorii.
Este bun și pentru vedere, prevenind dezvoltarea degenerescenței maculare legate de vârstă, care este principala cauză a orbirii în cazul persoanelor de peste 55 de ani. Datorită conținutului de zeaxantină, cunoscută pentru efectele dăunătoare pe termen lung asupra cristalinului şi care are rolul de a filtra lumina albastră.
O dietă bogată în beta-caroten, care este conținut în abundență în acest fruct, are un rol de protecție împotriva cancerului de prostată, potrivit unor studii efectuate de cercetători de la Universitatea din Harvard. De asemenea, oamenii de știință din Japonia afirmă că pepenele galben este bun pentru prevenirea cancerului de colon.
Fiind bogat în apă, are un rol important în hidratare, fiind indicat în zilele caniculare de vară. Totodată, pentru că mai conține o mulțime de fibre, acest fruct este bun pentru reglarea digestiei, fiind de folos celor care suferă de constipație.
Pentru că este bogat în colină, pepenele galben este bun și pentru dezvoltarea creierului. De asemenea, această vitamină hidrosolubilă protejează organele vitale și ferește ficatul de acumularea de grăsimi.
În general, în aproximativ 150 de grame de pepene galben sunt 0,3 grame de grăsimi, 13 grame de carbohidrați, 12 grame de zahăr, 1,4 grame de fibre, 1,3 grame de proteine, 106% din necesarul zilnic din vitamina A, 1% din doza zilnică recomandată de calciu și 2% de fier.
Ca și orice alt fruct, nu trebuie consumat în exces, pentru că ar putea crea probleme celor care suferă de diferite boli renale.
Ca să te asiguri că alegi un pepene copt, dulce și aromat, încearcă să respecți câteva reguli simple la magazin sau piață. Ia fructul în mână și apreciază-i greutatea. Aceasta trebuie să corespundă cu mărimea. Cu cât este mai greu, cu atât e mai suculent și înseamnă că a fost luat copt din câmp, nefiind prelucrat cu diferite chimicale. Verifică atent dacă acesta este ferm. Un pepene galben bun nu trebuie să fie moale. Mirosul trebuie să fie parfumat și dulceag, astfel îți poți da seama dacă fructul este proaspăt sau nu. Odată tăiat, pepenele galben trebuie păstrat în frigider.
Sursa: