Cuibul de rândunele stricat să fie cauza?
Potrivit dermatologului Eugen Gorgos persoanele roșcate și cele blonde cu pistrui fac parte primele două fototipuri cutanate, din totalul celor șase existente la nivel mondial, clasificate în funcție de reacția pielii la razele ultraviolete. ”Acești oameni nu se bronzează niciodată, dar se ard întotdeauna. Ei sunt lipsiți de melanină. Mulți roșcați cu pistrui fac o mare greșeală, atunci când merg la mare sau la piscină. Ei încearcă să se bronzeze și se expun ore în șir la soare. Corpul lor nu emană însă melanină și, în aceste condiții, nici nu o să capete bronz, ci dimpotrivă se vor arde. Aceste persoane trebuie să folosească, de fiecare dată, creme cu un factor mare de protecție, de peste 50 de procente. Pistruii, prin esență, nu prezintă un pericol. În timpul expunerii la soare ei doar se pot mări și înmulți”, susține dermatologul.
Remedii pentru cei care vor să scape de pistrui
Renumiți reprezentanți ai industriei modei și cosmetologi susțin că pistruii pe față nu prezintă niciun defect al pielii, ci, dimpotrivă, accentuează individualitatea și sunt considerați a fi un plus de senzualitate și sexualitate. Cu toate acestea, mulți se întreabă și caută soluții pentru înlăturarea pistruilor. Scapă de aceste probleme ale pielii cu mai multe remedii naturale, simple, pe care le poți face la tine acasă.
Laptele acru
Curăță tenul cu lapte acru. Acidul lactic va avea un efect de exfoliere, fără să-ți irite sau să-ți usuce pielea.
Pătrunjelul și leușteanul
Lămâia, ceapa și mierea
Dacă nu aveți încredere în remediile naturiste puteți apela la specialiști.
“Cei care vor să scape de pistrui pot folosi creme pentru depigmentarea pielii și în trei ani ar putea scăpa de aceste pete. Persoanelor care, însă, li s-au transmis pistruii ereditar, trebuie să se resemneze cu acest lucru pe tot parcursul vieții”, susține dermatologul Eugen Gorgos.
Printre soluțiile existente pentru înlăturarea pistruilor se mai numără tratamentul cu ajutorul laserului, prin intermediul căruia în piele este distrusă melanina. Este o metodă absolut inofensivă. De asemenea, petele mai pot fi scoase cu ajutorul fototerapiei sau prin intermediul peelingului chimic. Oricum, să nu uităm că pistruii pentru multă lume reprezintă un plus de farmec.
O față pistruiată pare mai tânără, mai proaspătă și, de ce nu, mai sexy. În aceste cazuri, pistruii nu mai reprezintă un defect insuportabil, ci acel detaliu haios, capabil sa-ți dea un plus de farmec și de cochetărie și ceva care atrage privirile tuturor. Aproape 75 la sută dintre bărbați ar accepta ca femeia iubită să aibă pistrui, considerându-i atrăgători. Iar multe vedete internaționale poartă cu mândrie pistruii. Printre acestea se numără Penelope Cruz, Christina Aguilera, Cortney Cox și altele.