Emedicina Post Actualitate Premieră medicală în Moldova: A primit viață, a dăruit viață

Premieră medicală în Moldova: A primit viață, a dăruit viață

O femeie din orașul Strășeni a născut un băiețel perfect sănătos, după ce acum trei ani a suportat un transplant de rinichi. Este vorba despre Elena Șchiopu, în vârstă de 31 de ani. Medicii susțin că aceasta este o premieră medicală pentru țara noastră.  

Elena Șchiopu a fost diagnosticată în 2013 cu insuficiență renală, în urma unei complicații provocate de amigdalită –  inflamația celor două glande de natură limfatică, situate pe o parte și de alta a omușorului. Timp de nouă luni, a fost dependentă de aparatul de dializă. După asta, a fost supusă unei operații de transplant renal. Tânăra a primit un rinichi sănătos și șansa la viață de la tatăl său.

După transplant, lucrurile au luat o turnură favorabilă în viața Elenei. Se consideră o norocoasă că a reușit să treacă peste atâtea probleme grave de sănătate. Tânăra își strânge la piept, cu mult drag, comoara, care a fost concepută și născută pe cale naturală și atât de mult așteptată.

Băiețelul s-a născut în data de 24 decembrie, în ajun de Crăciun, la Institutul Mamei și Copilului din Capitală și are o greutate de 3,4 kilograme. Micuțul poartă prenumele Mihai, pus în cinstea bunelului – donator.

Mama bebelușului ne-a mărturisit că este nespus de fericită de minunea care s-a produs în viața ei. „Mi-a fost teamă de complicații, dar a meritat riscul. Am avut mare noroc de medici buni care mi-au monitorizat sarcina și care mi-au dat cele mai bune sfaturi”.

Foto: Vadim Scarlat

Printre doctorii care au supravegheat-o pe Elena este și obstetrician-ginecologul Vadim Scarlat. Doctorul a declarat pentru e-medcina.md că: „Sarcina a decurs normal. Atât mama, cât și copilul sunt sănătoși. Cu toate acestea vor mai rămâne la spital pentru câteva zile. Din cauza problemelor de sănătate pe care le-a avut, mama nu are voie să alăpteze. Întreaga echipă îi mulțumește domnului că s-a reușit nașterea unui copil sănătos”.

Foto: Igor Codreanu

Un rol foarte important la aducerea pe lume a copilului Elenei l-a avut și medicul Igor Codreanu, care este și șeful Agenției de Transplant din Moldova. Potrivit doctorului, în practica internațională sunt înregistrate multe nașteri, după ce mama a fost supusă transplantului renal. „În Moldova, această minune s-a produs pentru prima oară. Am demonstrat că se poate și la noi, mai ales când există dorință atât din partea mamei, a familiei, cât și a medicilor. Elena și-a dorit imediat după operația de transplant să conceapă un copil. Am îndemnat-o să aibă puțină răbdare, întrucât este interzis acest lucru imediat după intervenția chirurgicală. Dar iată că am reușit să obținem rezultate frumoase. Era necesar ca toți cei implicați să-și asume niște responsabilități pentru binele pacientului. Suntem mulțumiți că am reușit să facem față”.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Exit mobile version