Noua lege stabilește că firmele din businessul alimentar vor fi obligate să ofere informații clare despre compoziția produselor și să anunțe consumatorii în cazul în care anumite ingrediente le pot dăuna sănătății.
Astfel, documentul interzice ca produselor să li se atribuie proprietăți pe care nu le au și obligă companiile să ofere informații în cazul în care alimentele au proprietăți de prevenire sau de tratament al unor boli.
Pe etichetele produselor, obligatoriu vor trebui să se regăsească denumirea mărfii, cantitatea, data limită de consum, țara sau regiunea de origine, adresa companiei și lista totală a ingredientelor, inclusiv a celor care pot provoca alergii sau diferite boli, cum ar fi grâu, ouă, lapte, țelină, muștar, pește sau arahide.
Textul va fi redactat în limba română, însă proiectul nu împiedică scrierea mențiunilor în mai multe limbi. De asemenea, pe anumite produse, Guvernul ar putea stabili ca multe dintre aceste informații să fie reprezentate și prin pictograme sau simboluri în loc de cuvinte sau cifre.
Pe unele alimente companiile vor fi obligate să vină cu mențiuni suplimentare. De exemplu, produsele ambalate în anumite gaze vor trebui să aibă inscripția „ambalate în atmosferă protectoare”, inscripții suplimentare vor trebui să aibă și produsele care conțin îndulcitori, acizi glicirizinici sau sare de amoniu, băuturile cu un conținut ridicat de cafeină, carnea și peștele congelat, precum și produsele preparate din acestea.
De asemenea, produsele din carne și pește compuse din mai multe bucăți diferite, combinate prin adăugarea altor ingrediente, trebuie să aibă mențiunea „carne formată” sau „carne de pește formată”.
De asemenea, în cazul în care membrana pentru cârnați și salamuri nu este comestibilă acest lucru trebuie specificat pe produs.
Documentul elaborat de Ministerul Agriculturii va fi transmis Parlamentului pentru examinare. Noua lege va intra în vigoare peste 12 luni de la data publicării în Monitorul Oficial.