Minora este originară dintr-un oraș din nordul țării. Familia copilei a aflat despre implicarea ei în jocul periculos abia în această dimineață, când au găsit-o în camera ei în stare de semiinconștiență.
„Părinții ne-au alertat în jurul orei 7:00. Fetița s-a intoxicat cu gaz și avea plăgi multiple pe ambele brațe. Familia ne-a spus că, aseară, copila se comporta foarte ciudat. Azi dimineață au găsit un sms pe telefonul ei mobil. În mesaj scria că a sosit timpul să moară. I-am acordat minorei ajutorul medical necesar și apoi am transportat-o în Secția Reanimare a spitalului raional”, a declarat pentru emedicina.md Angela Mocanu, șefă de Substație Asistența Medicală Urgentă.
Medicii au alertat poliția și autoritățile locale. Reamintim faptul că reprezentanții ministerelor Educației și Sănătății întreprind măsuri comune pentru depistarea copiilor implicați în jocul ucigaș.
În același timp, poliția a descoperit pe rețelele de socializare peste 200 de minori care participau la acest joc.