Compania Națională de Asigurări în Medicină ar putea să deconteze banii pentru tratamentul minim-invaziv al malformațiilor cardiace la copii chiar din 2017. Anunțul a fost făcut vineri de ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, în cadrul unei conferințe de presă. Intervențiile vor fi efectuate într-o clinică privată, de către profesorul Petru Liuba de la Centrul Universitar de Chirurgie Pediatrică Lund, din Suedia. Cardiochirurgul a efectuat deja 33 de operații pe parcursul anilor 2016-2017, în cadrul proiectului „Inimici”, implementat în țara noastră de către o echipă de medici moldoveni. Intervențiile au fost realizate gratuit de Petru Liuba, iar costul consumabilelor a fost acoperit de către donatori.
În schimbul suportului din partea Ministerului Sănătății, echipa medicală care implementează proiectul „Inimici” își asumă responsabilitatea să pună bazele, în țara noastră, a chirurgiei minim-invazive în tratamentul copiilor cu afecțiuni cardiace congenitale. Un asemenea proces, în opinia profesorului Petru Liuba, ar dura cinci ani.
Medicii au reușit să facă față cu ușurință chiar și cazurilor extrem de complicate.
„Această fetiță are doar nouă luni. A ajuns la noi cu afecțiuni concomitente, care au fost provocate de patologia cardiacă congenitală. A fost un caz grav, dar în doar 20 de minute am reușit să îndepărtăm defectul cardiac. Acum fetița este sănătoasă, nu-i rămâne decât să mănânce și să adauge în greutate”, a spus profesorul Ion Popovici.
Tratamentul minim invaziv al maladiilor cardiace congenitale asigură o rată de succes de peste 95 la sută și o reabilitare rapidă. O intervenție costă în jur de 90 de mii de lei.
Peste 400 de copii se nasc anual în țara noastră cu astfel de patologii.