Anul acesta, Moldova primește din partea Statelor Unite ale Americii o donație de 200 de mii de doze de vaccin antigripal, în valoare de aproximativ două milioane de dolari. Datorită acordului încheiat în acest sens cu Ministerul Sănătății, statul va economisi aproape 15 milioane de lei.
Potrivit ministrului Sănătății, Ruxanda Glavan, lotul cu vaccinul antigripal a pornit spre Moldova în data 31 octombrie. ”Estimăm că va ajunge la Chișinău aproximativ în data de 15 noiembrie, iar vaccinarea o vom începe, cel mai probabil, în perioada 21-25 noiembrie”, a precizat demnitarul.
Ministrul Ruxanda Glavan le recomandă moldovenilor să se vaccineze împotriva gripei sezoniere și ne-a mărturisit că, prin această metodă, își păzește întreaga familie de această boală periculoasă. Demnitarul ne-a mărturisit că are mare grijă de sănătatea apropiaților. ”Suntem la evidență la medicul de familie care activează într-un spital public din Chișinău și facem regulat toate investigațiile. Ne vaccinăm copiii și avem grijă să îi creștem sănătoși.”
Medicul de familie Elvira Crudu din raionul Briceni spune că, în ultima perioadă, tot mai mulți oameni sunt interesați de această metodă de prevenire a gripei sezoniere. ”În raionul nostru, în fiecare an tot mai mulți oameni se vaccinează. Oamenii par să aibă o atitudine pozitivă. Anul trecut s-au vaccinat și femeile însărcinate, care, de obicei, au o teamă față de medicamente, vaccinuri.”
Există însă mulți oameni suspicioși, care cred că vaccinul îi poate îmbolnăvi. Este o ipoteză falsă, pentru că în cazul persoanelor care fac parte din categoriile de risc este mai periculos refuzul vaccinării, decât vaccinarea în sine. Reacțiile adverse sunt minime și rare. Sub un procent dintre oamenii vaccinați antigripal fac febră sau au frisoane, dureri musculare la o zi sau două după injectare. Chiar dacă au imunitatea mai bună și organismul mai rezistent, medicii le recomandă și tinerilor să se păzească de gripă și să se vaccineze. ”Tinerii cred că nu au nevoie de vaccin, pentru că nu le-ar aduce beneficii. Totuși, cei care suferă de anumite boli cronice, chiar dacă nu au o vârstă înaintată, oricum trebuie să își facă acest vaccin. Este vorba despre cei cu diabet, hipertensiune, de exemplu. Noi le explicăm că dacă se vor vaccina, atunci nu vor apărea complicații și chiar dacă se vor molipsi de gripă, aceasta va trece mai ușor”, explică Elvira Crudu.
Potrivit datelor Ministerului Sănătății, în sezonul epidemic 2015-2016, până în data de 22 februarie, 11 oameni din țară au murit din cauza complicațiilor cauzate de gripă, iar în total au fost înregistrate aproape 670 de cazuri de îmbolnăviri.