Ficatul bărbatului a ajuns la o femeie aflată de mult timp pe lista de așteptare pentru transplant. Operația a decurs cu succes, iar starea de sănătate a pacientei este stabilă. Informația a fost confirmată pentru emedicina.md de către Adrian Hotineanu, șeful Secției Chirurgie Hepatobiliopancreatică din cadrul Spitalului Clinic Republican (SCR).
Medicii i-au prelevat și rinichii tânărului din Mingir. Potrivit Șeful Secției Anesteziologie a SCR, Virgiliu Guțan, unul dintre rinichi a ajuns la un bărbat de 49 de ani din Chișinău. Acesta suferea de insuficiență renală aflată în stadiu terminal. Intervenția chirurgicală, prin care s-a efectuat transplantul renal, a durat aproape toată ziua de sâmbătă.
Iar cel de-al doilea rinichi a salvat viața unei femei în vârstă de 36 de ani, care, la fel, suferea de insuficiență renală. Ambii pacienți sunt norocoși, deoarece au fost incluși pe lista de așteptare pentru transplant de rinichi acum cel mult o săptămână.
Incidentul în urma căruia tânărul din Mingir și-a pierdut viața a avut loc acum o săptămână, într-un bar din localitate. Bărbatul ar fi ieșit cu prietenii la o bere înainte să plece la muncă în Italia. În local, acesta s-ar fi luat la ceartă cu un consătean, după care la bătaie. Tânărul ar fi fost lovit atât de puternic încât a ajuns în comă profundă. Polițiștii au depistat un suspect. Este vorba despre un individ de 30 de ani, care locuiește în același sat cu tânărul bătut crunt.