Scade colesterolul și protejează inima. Vinul roșu este unul dintre cele mai importante produse pentru diminuarea nivelului colesterolului rău în sânge. Acesta este bogat în antioxidanți, care te vor ajuta să păstrezi vasele sangvine flexibile și reduce riscul apariției unor boli coronariene. Prin urmare, un pahar de vin fiert îți păzește inima de diverse afecțiuni periculoase. Totuși, pentru că este vorba despre alcool, ține cont că o cantitate prea mare poate face mult rău sistemului cardiovascular.
Previne răceala. Întrucât iarna este sezonul răcelilor și virozelor, vinul fiert poate fi de mare ajutor pentru imunitate. Tot datorită antioxidanților conținuți în vinul roșu, vei avea parte de o protecție sporită în fața infecțiilor și împotriva efectelor nocive ale radicalilor liberi. Acest lucru a fost demonstrat de un studiu publicat în 2010. În cadrul cercetării au participat 4000 de studenți din Spania. Oamenii de știință au demonstrat atunci că cei care au consumat aproximativ 14 pahare de vin roșu pe săptămână au fost cu 40% mai puțin predispuși să răcească.
Protejează de accidente vasculare cerebrale. Taninii conținuți în vinul roșu sunt cei care îi dau culoare. Printre aceștia este și resveratrolul. Acești compuși ajută la eliminarea chimicalelor care duc la formarea cheagurilor de sânge. Prin urmare, taninii reduc riscul de accidente vasculare cerebrale. Totuși, medicii spun că acest beneficiu există doar în cazul consumului de maximum un pahar cu vin fiert pe zi. În caz contrar, efectul este invers.
Întărește oasele. Un studiu publicat în anul 2000 în American Journal of Epidemiology a arătat că oamenii care beau cel puțin un pahar de vin pe zi au densitatea osoasă mai mare decât cei care nu consumă alcool, adică au oasele mai puternice și mai rezistente.
Detoxifică organismul. Adaugă în vinul fiert puțină nucșoară pentru a te bucura de proprietățile acestui condiment aromat. Acesta conține compuși care contribuie la curățarea organismului de toxine. Nucșoara contribuie la o bună activitate a ficatului și rinichilor, organe responsabile de detoxificarea corpului. Unii specialiști spun că acest condiment este foarte bun și pentru dizolvarea pietrelor la rinichi.
Te scapă de constipație. Dacă vei face vinul fiert cu puține cuișoare, atunci vei beneficia de proprietățile miraculoase ale acestor muguri. Una dintre acestea este îmbunătățirea digestiei prin sporirea secreției de enzime gastro-intestinale. Prin urmare, cuișoarele te vor scăpa de indigestie și de constipație.
Bun pentru frumusețe. Vinul fiert menține tinerețea și frumusețea, datorită conținutului ridicat de flavonoizi, care ajută la restabilirea colagenului din piele și previne, astfel, îmbătrânirea. De asemenea, această băutură cu miere, scorțișoară și nucșoară poate fi folosită ca o mască eficientă pentru ten.
Opiniile privind modul de preparare a vinului fiert sunt împărțite. Unii specialiști spun că, pentru ca vinul să-și păstreze toate calitățile, focul se închide înainte ca lichidul din ibric să atingă punctul de fierbere, iar spuma care se formează deasupra nu se îndepărtează. Alții susțin însă că vinul se fierbe puțin.
Una dintre rețetele pentru vin fiert sănătos
O altă regulă de bază în obținerea unui vin fiert bun spune că, în afara zahărului, nu se folosesc mai mult de trei arome diferite. Combinațiile cele mai utilizate și plăcute sunt:
- Vin și zahăr plus scorțișoară, coajă de portocală, cuișoare;
- Vin și zahăr plus scorțișoară, anason și măr;
- Vin și zahăr plus scorțișoară, piper și cuișoare.
Orice rețetă ați alege, trebuie să știți că mirodeniile uscate se adaugă imediat ce ați pus scorțișoara, iar bucățile de fructe cum ar fi mărul, portocala se pun la sfârșitul fierberii, înainte cu 2-3 minute de a-l lua de pe foc.