Specialiștii în alimentație ne sfătuiesc să cumpărăm vopseaua de ouă doar din locuri autorizate, în special din magazine, și nicidecum de la colțul străzii. Potrivit directorului adjunct al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Ion Toma, trebuie să căutăm vopseaua de ouă care a ajuns legal pe piață, care este avizată și certificată de Ministerul Sănătății, fapt ce confirmă că produsul este calitativ.
Șefa laboratorului Centrului Național de Sănătate Publică și cercetătorul științific în medicină, Elena Jardan, a menționat că o serie de studii au scos la iveală faptul că în vopseaua de ouă sunt folosiți până la 11 coloranți alimentari, trei conservanți, doi corectori de aciditate, doi agenți de îngroșare, un acid, un agent de umezire și un stabilizator. Este vorba despre E-uri, unii dintre care pot fi foarte periculoși pentru sănătate. Unul dintre cele mai toxice este E122, care îi oferă ouălor culoarea roșie. „Este vorba despre Azorubina, un colorant roșu toxic, folosit în industria textilă, care poate provoca astm sau hiperactivitate la copii. De asemenea, poate cauza reacții periculoase persoanelor care nu tolerează aspirina. Este un aditiv interzis în Japonia, Suedia, SUA, Austria și Norvegia.”
Un alt colorant roșu este E124, obținut din petrol. Pe lângă multiplele alergii pe care le poate provoca sau agrava, acest aditiv este cauza unor afecțiuni ale stomacului, colonului, vezicii urinare și este considerat cancerigen.
Multe dintre vopselele albastre au la bază E133, aditiv numit albastru de briliant. Și acesta este interzis în mai multe țări, dintre care 10 din Uniunea Europeană. Cele mai grave efecte le poate avea asupra persoanelor alergice și poate afecta ficatul, rinichii și glanda tiroidă. Pentru că este obținut din produse petroliere, este o sursă de metale grele, în special aluminiu, și poate fi cancerigen, mai ales atunci când este utilizat împreună cu alți coloranți.
Un alt colorant albastru, responsabil de declanșarea sindromului hiperactivității și deficitului de atenție în rândul copiilor este E131. Efecte similare produce și E142, verdele de briliant, care este interzis în Canada, Finlanda, Japonia, Norvegia, Suedia și SUA.
Pentru a evita problemele de sănătate, cel mai bine este să colorați ouăle cu ingrediente naturale. Specialiștii în alimentație ne recomandă câteva dintre ingrediente:
- Varza roșie: 4 cești de varză tocată
- Curcuma: 3 linguri
- Ceapa: 4 cești de coji de ceapă (cojile a aproximativ 12 cepe)
- Sfeclă: 4 cești de sfeclă tocată
- Cafea: 1 litru de cafea neagră tare (în loc de apă)
Alegeți un colorant pe care să îl adăugați într-un litru de apă (cu excepția cafelei). Puneți două linguri de oțet în oală și aduceți la punctul de fierbere. Lăsați la foc mic timp de 30 de minute, apoi strecurați într-un castron și vopsiți ouăle.
Nuanțele dorite:
- Galben aprins: ouăle se fierb în soluție de curcuma timp de 30 de minute;
- Galben pal: ouăle se înmoaie în soluție de curcuma, la temperatura camerei timp de 30 de minute;
- Roșu: ouăle se fierb în soluție de ceapă 30 de minute;
- Portocaliu: ouăle se înmoaie în soluție de ceapă 30 de minute;
- Maro închis: ouăle se fierb în soluție de cafea neagră 30 de minute;
- Maro: ouăle se înmoaie în soluție de cafea la temperatura camerei 30 de minute;
- Roz deschis: ouăle se înmoaie în soluție de sfeclă la temperatura camerei 30 de minute;
- Albastru: ouăle se înmoaie în soluție de varză la temperatura camerei 30 de minute;
- Albastru regal: ouăle se înmoaie în soluție de varză la temperatura camerei peste noapte;
- Lavanda: ouăle se înmoaie în soluție de sfeclă la temperatura camerei timp de 30 de minute, urmată de o soluție de varză la temperatura camerei în care sunt ținute timp de 30 de secunde.
Ca pe masa de Paște să aveți cele mai frumoase ouă vopsite, trebuie să le alegeți pe cele care au coaja albă și să fie proaspete. Ouăle vopsite se păstrează în frigider.