Sezonul de plajă aproape că e la ușă, iar lupta împotriva kilogramelor în plus e și mai intensă. Ca să vă venim în ajutor, vă prezentăm câteva dintre băuturile care vor contribui la arderea grăsimilor. Ingredientele alese ajută la eliminarea toxinelor și accelerarea metabolismului, astfel încât alimentele pe care le consumăm să fie transformate cât mai repede în energie.
Smothie verde
Băutura trebuie consumată cu jumătate de oră înainte de micul dejun, pe stomacul gol. Este ajutătoare sistemului digestiv. Astfel, tot ce vei consuma în timpul zilei va fi digerat mai eficient, fără acumularea de carbohidrați. Tot ce trebuie să faceți este să amestecați ingredientele de mai jos cu ajutorul unui blender:
Jumătate de felie de ananas;
Jumătate de castravete;
O bucată de aproximativ 6 cm de tulpină de țelină;
O felie de vânătă;
O ridiche;
Câteva frunze de salată verde, spanac.
Grepfrut cu oțet de mere
Este o băutură extrem de simplu de preparat. Reglează nivelul de zahăr în sânge, contribuie la detoxificare și arde grăsimile. Consumă un pahar înainte de fiecare masă. Nu exagera cu oțetul de mere. Combină un pahar de suc de grepfrut proaspăt stors cu o linguriță de oțet de mere și câteva frunze de mentă
Apă cu lămâie și semințe de chia
Semințele de chia sunt excelente pentru detoxificarea și curățarea organismului. De asemenea, sunt o sursă importantă de antioxidanți. Combinate cu lămâie, băutura te va ajuta să slăbești și îți va da o doză bună de energie. Este perfect de consumat dimineața. Amestecă o lingură cu semințe de chia cu sucul de la jumătate de lămâie și un pahar cu apă. Lasă mixtura pentru zece minute înainte de o bea.
Limonadă cu ghimber
Ghimberul este excelent pentru imunitate, accelerează metabolismul și, combinat cu lămâie, te va ajuta să scapi de kilogramele în plus mai repede, mai ales dacă faci exerciții fizice. Poți să bei câte un pahar cu limonadă ori de câte ori vrei în timpul zilei. Rețeta este simplă: stoarce sucul a trei lămâi și lasă câteva felii de ghimber la infuzare în apă fierbinte. Apoi, când ceaiul se răcește, adaugă sucul de lămâie, dar nu-l îndulci cu zahăr. Eventual, dacă vrei să faci băutura mai gustoasă, poți adaugă puțină miere.