Prepuțul este o membrană dublă de piele, cu rol protector. Mai exact, acesta este un organ complex, mobil, compus din vase de sânge, mușchi și nervi. Rolul prepuțului este de a proteja glandul (capul) penisului de bacteriile din urină și fecale, menținându-l într-o condiție excelentă. Putem asemăna prepuțul cu pleoapele, care curăță și protejează ochii.
La naștere, prepuțul este strâns lipit de capul penisului și nu permite apariția infecțiilor. Mulți băieței au un prepuț îngust, aproape imposibil de retras. Odată ce copilul crește, datorită eliberării hormonilor, prepuțul se retrage în mod natural.
La aceste concluzii au ajuns cei mai mulți medici specialiști, dar și Academia Americană de Pediatrie. Aceștia nu recomandă decalotarea la vârstă fragedă. Această procedură poate fi efectuată mai devreme, numai în cazul în care copilul are dureri în zona intimă, prepuțul este inflamat sau dacă apar infecții urinare. De asemenea, dacă prepuțul nu este retractabil până la vârsta de șase ani, atunci este nevoie de un control amănunțit.
Opiniile sunt confirmate și de șeful Secției Chirurgie Generală de la Institutul Mamei și Copilului, chirurgul pediatru Octavian Lesnic. Potrivit doctorului, toți băiețeii prezintă la naștere fimoza congenitală. Prepuțul este lipit de gland cel puțin până la vârsta de un an. La majoritatea copiilor aceasta dispare singură, odată cu apariția erecțiilor. Fimoza fiziologică nu are nevoie de tratament în primii ani de viață. Cu timpul, apare smegma – secreții fiziologice a glandelor prepuțului. „Nu este recomandată înlăturarea fimozei în cazul nou-născutului sau sugarului. Procedura nu trebuie făcută mai devreme de un an și este contraindicată acasă, pentru că riscurile sunt foarte mari. Unele tentative de retragere forțată a prepuțului pot provoca fisuri, răni, infecții urinare, iar una dintre complicații este fimoza cicatrizantă, care poate fi tratată doar prin intervenție chirurgicală. Decalotarea o poate face doar un medic, în condiții sterile și doar în caz de necesitate, de exemplu când se acumulează smegmă și apar infecții. În rest, organul sexual nu trebuie atins. Mai mult, procedura se face doar cu anestezie locală, pentru confortul copilului și pentru a-l nu traumatiza”, atenționează chirurgul pediatru Octavian Lesnic.
Medicul îi mai sfătuiește pe părinți să curețe zona intimă a bebelușului doar cu apă și săpun, fără spălarea sub prepuț. „Nu forțați prepuțul în timpul băii. Natura are grijă să regleze funcționalitatea lui. Rețineți faptul că nu toți băiețeii au nevoie de decalotare. Mai mult, dacă apar inflamații și este nevoie de înlăturarea smegmei, acest lucru îl poate face doar medicul specialist”, concluzionează chirurgul pediatru.