Educația copilului hiperactiv și cu deficit de atenție

Copilăria este cea mai frumoasă perioadă a vieții și intervalul când fiecare dintre noi trăiește totul la maximă intensitate. Iar pentru un părinte, mai ales pentru cel care are un copil hiperactiv, înseamnă o mare provocare. Hiperactivitatea este unul dintre principalele semne ale deficitului de atenție la copii sau ADHD, dar nu orice copil suferă de această tulburare comportamentală. Întrucât sunt greu de controlat, agitați și nu se pot concentra suficient asupra unor sarcini, părinții trebuie să caute soluții antiplictiseală.

Din nefericire, unii părinți nu înțeleg comportamentul celor mici și apelează la metode greșite de educație, își pierd cumpătul și recurg la țipete sau, în cel mai rău caz, la bătaie. Aceste tactici sunt inutile și traumatizante pentru copii, mai ales pentru cei care suferă de acest sindrom. Dacă ți se pare că ai un copil diferit de ceilalți, ai putea avea dreptate. Dar este important să înțelegi că micuțul tău este o personalitate aparte, cu un caracter deosebit şi în niciun caz nu trebuie marginalizat sau stigmatizat. Copilul are nevoie de un mediu adecvat nevoilor sale, el trebuie înțeles și ajutat să se dezvolte corespunzător.

Potrivit psihiatrului Daniel Paladiciuc, deficitul de atenție și comportamentul hiperactiv este o stare care se manifestă constant, timp de cel puțin șase luni, pe parcursul căreia, de regulă, un copil îi „deranjează” pe cei din jur. „Asta se întâmplă atât acasă, cât și atunci când copilul este afară, jucându-se cu alți copii. Copilul manifestă un exces de activism, impulsivitate și dificultate de a se concentra la o activitate de grup sau individuală (de exemplu, temele)”.

Chiar dacă ADHD-ul este atribuit copiilor, studiile arată că simptomele se manifestă și în cazul adolescenților și chiar adulților, sub diferite forme. Această afecțiune este mai des întâlnită în cazul băieților. Mulți părinți cred că simptomele acestei tulburări de comportament apar încă de la naștere, iar conform criteriilor medicale, acestea se manifestă până la vârsta de șapte ani.

Medicul ne-a împărtășit și câteva dintre problemele cu care se confruntă cel mai des părinții copiilor hiperactivi și cu deficit de atenție. „De cele mai multe ori aceștia spun despre odrasla lor, care merge la școală, că nu vrea să facă temele, nu stă în bancă, întrerupe adulții în timp ce aceștia vorbesc, a stricat, din neatenție, mai multe lucruri de prin casă, sunt chemați la școală de profesoara care se plânge că cel mic nu respectă regulile, este agresiv cu alți copii, sare la bătaie, face scene de isterie și este gălăgios. Cât despre perioada în care erau mici, copiii obișnuiau să se împiedice des, să se atingă de diverse obiecte și să se lovească, fără să conștientizeze acest lucru, să eșueze de multe ori atunci când aveau de îndeplinit o sarcină, să râdă și să plângă încercând să gestioneze impulsivitatea și neatenția.”

Daniel Paladiciuc mai spune că medicii de familie și pediatrii sunt cei care trebuie să atenționeze familia asupra manifestărilor hiperactive și a necesității de a solicita ajutorul unui neurolog și psiholog. Cel din urmă va evalua atmosfera emoțională în care se dezvoltă copilul. În baza acestei evaluări, psihiatrul sau neurologul va prescrie tratamentul care trebuie administrat copilului și efectul acestuia.

”Părinții, dar și toți cei care interacționează cu acești copii, trebuie să învețe cum să se acomodeze cât mai natural comportamentului acestuia. De exemplu, învățătoarea trebuie să îl pună în prima bancă și să îl stimuleze cu activități care să îl ajute să se concentreze. Asta îi va fi de folos pe termen lung. În cazul în care copilul va sta în ultima bancă și nu va fi stimulat, atunci el va continua să-și dezvolte comportamentul neadecvat”, explică psihiatrul. Mai mult, specialistul atenționează că studiile au demonstrat că acești copiii sunt mai predispuși să aibă la maturitate un comportament antisocial, să facă abuz de substanțe dăunătoare sau să sufere de depresii.

Totodată, psihologul Aurelia Balan-Cojocaru a menționat pentru e-medicina că mai grav este faptul că societatea percepe acești copii drept diferiți și chiar needucați. „Din nefericire, toți copiii care se deosebesc de majoritatea sunt tratați de parcă ar avea un handicap, atât de profesori, cât și de ceilalți oameni. În grădinițe și școli, nimănui nu îi convine când un copil solicită mai multă atenție. Copilul cu ADHD este perceput ca fiind obraznic și prost crescut, motiv pentru care este stigmatizat, izolat. În consecință, performanțele sale vor fi mai slabe decât capacitățile lui”.

Medicul afirmă că acești copii sunt înzestrați cu abilități deosebite, sunt inteligenți, pot reacționa rapid, sunt energici și pot depune eforturi considerabile atunci când e nevoie. Secretul este în înțelegerea celor din jur, care trebuie să îi ofere condiții de dezvoltare. În acest scop, părinții ai căror copii suferă de deficit de atenție trebuie să se echipeze cu un bagaj bogat de cunoștințe despre această tulburare de comportament. ”Cu cât adulții știu mai multe despre adevăratele motive ale conduitei copilului, cu atât mai corect și eficient vor acționa în momentele-cheie. Atunci când comportamentul celui mic pare imposibil de controlat, este absolut necesară răbdarea de fier a părinților. Cea mai bună strategie este menținerea calmului. Astfel, mama și tata oferă un exemplu demn de urmat. Copiii au nevoie de liniște, atenție, afecțiune, iar cei cu ADHD trebuie stimulați permanent prin diverse activități care să le dezvolte atenția și capacitatea de concentrare. Dacă nu i se oferă stimularea de care creierul lui are nevoie, copilul și-o creează singur. Astfel, comportamentul lui, deranjant pentru ceilalți, nu are, practic, o intenție rea, ci vine dintr-o necesitate naturală”, mai spune psihologul.

De asemenea, psihiatrul Daniel Paladiciuc le recomandă părinților care au copii cu ADHD să solicite ajutorul în cadrul centrelor de sănătate mintală, celor prietenoase tinerilor, organizațiilor psiho-socio-pedagogice. Medicul mai spune că este foarte important ca atât micuțul, cât și întreaga familie, să meargă la un psihoterapeut, pentru a îmbunătăți mediul în care se dezvoltă copilul. Specialistul afirmă că tratamentul trebuie făcut, în primul rând, pe cale psihoterapeutică și abia după asta, în caz de necesitate, se poate trece la cel medicamentos.