Emedicina Post Bine de știut Usturoiul, leacul minune din cămară

Usturoiul, leacul minune din cămară

garlicMirosul său înțepător și persistent nu ne prea încântă, însă savoarea pe care o oferă bucatelor este inconfundabilă. Orice mâncare devine mai apetisantă dacă îi adaugi puțin usturoi. În bucatele noastre tradiționale este de neînlocuit. Potrivit obiceiurilor românești străvechi, usturoiul ne apără de duhurile rele, de vârcolaci, de aceea în vremurile de demult oamenii îl puneau la fereastră. Nu este doar un condiment excelent, ci și un medicament natural cu proprietăți extraordinare pentru sănătate.

Minunat pentru imunitate. Unul dintre cele mai cunoscute beneficii ale usturoiului este cel pe care îl are asupra imunității. De fapt, acesta este extraordinar de eficient împotriva infecțiilor. Usturoiul are proprietăți antivirale, antibacteriene și antifungice, ceea ce înseamnă că ajută organismul să reziste în fața oricărei infecții. În cazul unor boli de piele cauzate de bacterii, virusuri sau ciuperci poate fi aplicat usturoi dat prin răzătoare chiar pe porțiunea afectată.

De asemenea, pentru că este bogat în vitamina C, usturoiul apără organismul de diverse boli. Este de mare ajutor în caz de răceală, în special în cazul bronșitelor sau infecțiilor respiratorii. Consumul de usturoi irită tractul digestiv prin mirosul său înțepător, care transmite un semnal special spre creier, iar acest lucru duce la eliminarea unor fluide în plămâni, ceea ce provoacă un efect de expectorație, fapt ce ajută la curățarea căilor respiratorii.

Luptă împotriva cancerului. Unii oameni de știință afirmă că usturoiul are proprietăți anticancer, pentru că provoacă producerea sulfatului de hidrogen. Cercetările au demonstrat eficiența compușilor organo-sulfuroși în prevenirea tumorilor, în special în cazul cancerului pulmonar, mamar, pancreatic sau de colon. Un studiu efectuat în China a arătat că persoanele care consumă cel puțin 10 grame (aproximativ doi căței) de usturoi zilnic prezintă un risc diminuat cu aproape 50% de a dezvolta cancer de prostată.

Protejează inima. Numeroase studii clinice au cercetat rolul și beneficiile medicamentelor din extract de usturoi pentru bolile cardiovasculare. Acesta scade nivelul colesterolui „rău” în sânge, a trigliceridelor și reduce tensiunea arterială. 

Proprietăți antiinflamatorii și reglarea greutății. Aceeași compuși sulfurați din usturoi reduc inflamația și durerea în organism. De aceea, el poate fi de folos în cazul artritei, de exemplu. De asemenea, ajută în cazul alergiilor. Cum unii cercetători cred că obezitatea este o urmare a unei inflamații pe termen lung, usturoiul poate fi de ajutor și în reglarea greutății. Studiile au demonstrat că acesta ajută la echilibrul formării celulelor adipoase în corp și ajută, astfel, la slăbit.

Detoxificare. Usturoiul conține anumite substanțe care contribuie la activarea enzimelor din ficat, responsabile de eliminarea toxinelor din organism. De asemenea, el este bogat în alicină (substanța responsabilă de mirosul înțepător) și seleniu, nutrienți care joacă un rol important în protecția ficatului. 

Sfaturi practice. Durerile de dinți: Printre mai multe remedii de casă, usturoiul s-a dovedit a fi unul dintre cele mai eficiente, datorită compusului antibiotic numit alicină. Așa că, dacă aveți dureri de dinți, mărunțiți usturoi și țineți-l pe zona afectată. Ar putea să usture, dar vă va ușura durerea în câteva minute. Repetați procedura câteva zile la rând.

Dureri de urechi: Amestecați puțin ulei de susan cu usturoi mărunțit și încălziți mixtura. Apoi, picurați puțin în urechea afectată și lăsați să-și facă efectul cel puțin 10 minute.

Tuse: Aruncați câțiva căței de usturoi în apă și lăsați să fiarbă, apoi beți amestecul ca pe un ceai. Această băutură vă ajuta să respirați mai ușor și vă va opri crizele de tuse.

Sursa:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Exit mobile version