Endometrioza este una dintre cele mai frecvente afecțiuni ginecologice ale femeilor aflate la vârsta reproductivă. Este o boală cronică, caracterizată prin prezența țesutului endometrial, prin dezvoltarea, în afara cavității uterine, a țesutului endometrial, care în mod normal căptușește interiorul uterului. Particularitatea este că acest țesut „migrat” se comportă în continuare ca endometrul: se îngroașă și sângerează la fiecare menstruație, însă, fiind localizat în afara uterului, sângele și resturile nu au pe unde să fie eliminate. De aici apar inflamația locală, iritația țesuturilor, durerea și, în unele cazuri, complicații care pot afecta fertilitatea.

Se estimează că endometrioza afectează aproximativ una din zece femei la nivel global. Poate apărea la orice vârstă reproductivă, frecvent între 18 și 50 de ani, iar impactul asupra calității vieții este major: durerea poate fi severă, poate interfera cu activitatea profesională și socială, iar la unele paciente endometrioza se asociază cu infertilitate.

În mod clasic, endometrioza este descrisă drept o boală „hormonală”, estrogen-dependentă. Totuși, în ultimii ani, atenția s-a extins dincolo de ovare și de tratamentele ginecologice, către o perspectivă metabolică: modul în care organismul procesează și elimină estrogenul. În acest context, ficatul apare ca un organ-cheie, deoarece este considerat principalul „filtru” care neutralizează hormonii după ce aceștia și-au îndeplinit rolul.

Subiectul a fost abordat și de către Inna Sîrbu, coach și specialist în știința vitaminelor, mineralelor și nutrienților, care urmează cursurile în medicina integrativă și preventivă în cadrul Institutului Internațional de Medicină Funcțională și Integrativă (IIMFI).

Ce legătură are ficatul cu estrogenul

Estrogenul este produs în principal de ovare, însă ciclul său nu se încheie odată cu secreția. După ce hormonul și-a îndeplinit funcțiile, el trebuie metabolizat: preluat de ficat, „neutralizat” prin reacții enzimatice și eliminat din organism.

Dacă această etapă de metabolizare nu funcționează eficient, o parte din estrogen poate reveni în circulație. Fenomenul este numit dominanță estrogenică sau hiperestrogenie. Într-o boală estrogen-dependentă, precum endometrioza, un astfel de dezechilibru este văzut ca un factor care poate susține dezvoltarea și menținerea focarelor.

Pe scurt: ovarele pot fi „fabrica”, dar ficatul este „filtrul”. Iar dacă filtrul este suprasolicitat, hormonii pot circula mai mult timp decât ar trebui și pot accentua un teren biologic favorabil endometriozei.

Ce afectează zilnic detoxifierea estrogenului

Contrar percepției comune, ficatul nu este „atacat” doar de alcool. Specialiștii din zona nutriției și medicinei funcționale atrag atenția că stilul de viață modern poate suprasolicita ficatul în mod constant, reducând eficiența proceselor metabolice, inclusiv cele de detoxifiere hormonală.

Stresul cronic, de exemplu, crește nivelul de cortizol. În această stare, organismul tinde să prioritizeze gestionarea cortizolului și a „urgențelor” metabolice, în detrimentul altor procese, inclusiv detoxifierea estrogenului. Lipsa somnului afectează regenerarea nocturnă a ficatului, deoarece refacerea metabolică are loc în mare parte noaptea. Consumul „doar în weekend” de alcool este descris ca o lovitură directă pentru enzimele hepatice. În plus, dulciurile și alimentele ultraprocesate întrețin inflamația și cresc povara metabolică generală.

Un alt element, adesea trecut cu vederea, este obiceiul gustărilor permanente. Ficatul are nevoie de intervale fără aport alimentar pentru a intra într-un „mod de curățare” metabolică; mesele foarte dese pot limita această etapă.

În această ecuație, una dintre verigile-cheie rămâne proteina.

De ce este proteina esențială

Enzimele ficatului care participă la detoxifiere sunt, din punct de vedere biochimic, molecule proteice. Asta înseamnă că organismul are nevoie de suficientă proteină alimentară pentru a avea „material de construcție” necesar sintezei acestor enzime.

Legătura este prezentată simplu: fără proteină suficientă, scade capacitatea organismului de a produce enzime, scade eficiența detoxifierii estrogenului, crește riscul ca hormonul să revină în circulație.

Potrivit datelor citate în această perspectivă, multe femei cu endometrioză consumă, în medie, între 40 și 60 de grame de proteină pe zi. În același timp, necesarul estimat pentru susținerea sănătății hormonale și a detoxifierii poate ajunge la aproximativ 1,2–1,6 grame per kilogram corp. Pentru o femeie de 65 kg, acest lucru ar însemna între 78 și 104 grame de proteină zilnic. Diferența poate însemna un deficit de aproximativ 1,5–2 ori față de necesar.

Ce se întâmplă când există deficit de proteină

Conform explicației prezentate, efectele deficitului proteic nu se opresc la nivelul ficatului, ci pot declanșa o reacție în lanț: ficatul nu mai face față eliminării estrogenului, inflamația generală poate crește (deoarece proteina este necesară inclusiv pentru sinteza unor mediatori antiinflamatori), detoxifierea generală poate scădea și se pot acumula toxine. În plan clinic, ar putea să se accentueze simptome precum sindromul premenstrual și retenția de apă, iar durerea poate deveni mai persistentă. În același timp, focarele de endometrioză pot primi mai mult timp „stimul hormonal”.

Mesajul acestei abordări este că nu vorbim despre o problemă „psihosomatică”, ci despre procese biochimice care pot fi influențate prin nutriție și stil de viață, alături de managementul medical.

Ce ar putea însemna, practic, această abordare

Recomandările propuse sunt orientate spre pași concreți: evaluarea aportului de proteină printr-un jurnal alimentar timp de trei zile (considerată una dintre cele mai sincere metode de a vedea cantitatea reală), introducerea unei surse de proteină la fiecare masă și diversificarea surselor – ouă, carne de pasăre, pește, tofu, leguminoase. În paralel, susținerea ficatului prin reducerea alcoolului, creșterea consumului de legume crucifere (precum broccoli și conopida) și verdețuri, precum și lucrul pe două baze esențiale: somn și stres. Ideea este că fără aceste componente, organismul funcționează „în regim de avarie”.

Specialiștii subliniază totuși că endometrioza este o boală multifactorială, care necesită diagnostic corect și tratament medical adecvat. Ajustările alimentare nu înlocuiesc terapia prescrisă, însă pot deveni un instrument complementar în reducerea inflamației și susținerea metabolismului.

Mai multe detalii despre endometrioză

Endometrioza poate implica ovarele, trompele uterine, vaginul și peritoneul (membrana care acoperă pelvisul). În anumite situații, țesutul endometrial se poate răspândi și în afara zonei pelvine, ajungând pe suprafața externă a intestinului subțire sau gros, la nivelul ureterelor, vezicii urinare și, rar, pe pleură (membrana care acoperă plămânii), pe pericard (membrana care acoperă inima) sau chiar la nivel cerebral.

Odată ieșit din cavitatea uterină, țesutul endometrial se îngroașă și sângerează la fiecare ciclu menstrual. Cum nu are pe unde să iasă, acest țesut devine captiv în zona în care se dezvoltă. Dacă implică ovarele, se pot forma chisturi numite endometrioame. Țesuturile din jur se pot irita și pot dezvolta țesut cicatricial și aderențe (benzi anormale de țesut fibros), care pot „lipi” organele între ele și le pot împiedica să funcționeze normal, generând probleme pelvine.

Durerea este uneori severă, mai ales în timpul menstruației, iar în unele cazuri endometrioza duce la probleme de fertilitate. Pentru că este o afecțiune complexă, care poate implica mai multe organe, diagnosticarea și tratamentul necesită frecvent un management multidisciplinar.

În cadrul unei astfel de abordări, echipa poate include: medici ginecologi cu supraspecializare în infertilitate, chirurgi cu experiență în endometrioză, urologi și chirurgi generaliști, specialiști în terapia durerii, medici radiologi specializați în endometrioză, kinetoterapeuți, psihologi și nutriționiști specializați în endometrioză.

Cauzele endometriozei

Cauzele exacte nu sunt cunoscute, însă există mai multe explicații posibile:

Una dintre ele este menstruația retrogradă, când sângele menstrual care conține celule endometriale nu părăsește complet organismul, ci se întoarce în trompele uterine și în cavitatea pelvină, unde celulele se pot depune pe organe.

O altă ipoteză este transformarea unor celule în celule endometriale: în anumite situații, hormonii sau factorii imuni pot determina celulele peritoneale să se transforme. De asemenea, în perioada pubertății, estrogenul poate transforma celulele embrionice în implanturi de celule endometriale.

Se mai discută despre disfuncția sistemului imunitar: uneori, acesta nu funcționează normal, iar organismul nu recunoaște țesutul endometrial aflat în afara uterului și nu îl poate distruge.

Există și ipoteza transportului celulelor endometriale: vasele de sânge sau sistemul limfatic pot transporta aceste celule către alte zone ale corpului, inclusiv plămâni, inimă sau creier.

În fine, implantarea chirurgicală este o explicație posibilă: celulele endometriale se pot atașa de incizii făcute în timpul unor intervenții precum cezariana sau histerectomia.

Tratamentul endometriozei

Tratamentul este stabilit în funcție de simptome, dorința de a avea copii și cât de extinsă și severă este boala. Scopurile principale sunt reducerea durerii, scăderea ratei de recurență și obținerea unei sarcini, acolo unde se dorește.

Tratamentul medicamentos nu vindecă endometrioza, deoarece boala are un caracter recidivant; el urmărește în principal ameliorarea simptomelor. Fiind o boală estrogen-dependentă, nu se prescriu contraceptive cu doze mari de estrogen. Pot fi utilizate terapii pentru suprimarea menstruației până la șase luni (cu medicație progesteronică sau asemănătoare hormonilor hipofizari), precum și antiinflamatoare și analgezice.

Tratamentul chirurgical este, de regulă, amânat cât se poate, iar cazurile incipiente nu se operează, deoarece nu sunt considerate „stadii chirurgicale”. Atunci când este necesară intervenția, aceasta trebuie să fie radicală cu boala, dar conservatoare cu funcția reproductivă. O intervenție corectă poate oferi șansa concepției spontane în aproximativ 40% dintre cazurile avansate. De asemenea, nu se operează chisturile mai mici de 6 cm.

Tratamentul alternativ sau complementar poate fi luat în considerare mai ales în stadiile incipiente (1 și 2), unde boala poate fi controlată prin dietă, sport și medicație asemănătoare celei hormonale. Uneori se discută și despre utilizarea fitoestrogenilor (forme naturale de estrogen cu efect inhibitor pe receptorii estrogenici) sau despre produse naturale care substituie hormonii de sinteză. De asemenea, există opțiuni de administrare locală a hormonilor, precum dispozitivele intrauterine cu levonorgestrel sau contraceptive bifazice cu administrare intravaginală.

Bine de știut

Histerectomia nu este, în general, o soluție în endometrioză. Este o măsură radicală, recomandată doar în cazurile rezistente la alte forme de tratament și care au recidivat după o intervenție chirurgicală corectă. Un exemplu în care se poate recomanda histerectomia este adenomioza, o formă de endometrioză localizată în mușchiul uterin, care se poate manifesta prin dureri foarte mari.