Igiena urechilor este importantă nu doar pentru un aspect îngrijit, ci și pentru sănătate. Este bine știut că traumele și îngrijirea incorectă a acestor organe pot duce la pierderea parțială sau chiar totală a auzului. În anii trecuți, chibritul cu vată era cel mai răspândit obiect cu care erau curățate urechile, iar acum găsești aproape în orice magazin și farmacie și pentru toate buzunarele bețișoare cu vată. Puțini știu însă că este periculos să introducem corpuri străine în ureche.
Ce este ceara sau cerumenul din urechi
Pielea din urechi, deși este asemănătoare celei de pe tot corpul, este mai subțire și cu o particularitate importantă – elimină ceara de protecție de culoare galben-arămie sau cerumen, așa cum este numită de ORL-iști. Ea are un rol antibacterian, astfel prevenind infecțiile la nivelul urechii, adică otitele. Deseori, în special în cazul bărbaților și vârstnicilor, excesul de secreție a cerumenului formează un așa-zis dop și avem senzația că auzim mai prost. Pentru a scăpa de aceste dopuri sunt folosite în exces bețișoarele. Ceea ce nu este necesar. Urechile noastre au capacitatea de autocurățire. Ceara este, de obicei, eliminată din ureche fără ajutorul unor obiecte străine. Dimpotrivă, bețișoarele cu vată pot împinge ceara mai mult în canalul auditiv și să ducă la acumularea lui. De asemenea, există riscul să fie atins timpanul și, prin urmare, să afecteze auzul. Specialiștii spun că bețișoarele sunt bune doar pentru curățarea părții externe a urechii. Bețișoarele sunt interzise copiilor, pentru că pot afecta structurile interne ale urechii și să provoace otite. Conform datelor statistice, aproximativ 70% din otitele la copii sunt cauzate de utilizarea bețișoarelor.
Cum ne curățăm urechile