Păstrarea unui mediu curat și îngrijit a devenit o tradiție pentru angajații Spitalului Clinic Republican. Așa cum la câteva zile după Revelion au curățat teritoriul de nămeți, în ajun de Paște, angajații celei mai mari instituții medicale din țară au făcut curățenie în jurul spitalului. Acțiunea de salubrizare a avut loc în Vinerea Mare.
Medicii și asistenții medicali au adunat deșeurile, frunzele și ierburile uscate și au văruit copacii din parcul spitalului.
„Nu este nimic deosebit în faptul că oamenii au grijă de spațiul unde lucrează sau trăiesc. Este greu să mobilizezi colectivul, dar toți au înțeles și au fost de acord să iasă pentru puțin timp să curețe teritoriul din preajma spitalului. Toți înțeleg că locul de muncă este o a doua casă, unde trebuie să fie curat și frumos, cu atât mai mult că se apropie sfintele sărbători de Paști” a precizat directorul Spitalului Clinic Republican, Anatol Ciubotaru.
Potrivit unui comunicat de presă al spitalului, doctorii au fost bucuroși că și-au găsit timp, pe lângă munca lor zilnică, pentru a face curat.
„Inițiativa este foarte bună. E imposibil să lucreze doar cei din serviciul Gospodărie. Teritoriul spitalului este foarte mare. Noi suntem mereu pregătiți să ieșim, să facem curat ca să ne fie plăcut și nouă, dar și pacienților. De obicei, înainte de Paște toți fac curat acasă, dar și spitalul ne este ca o casă” a spus Elena Pistrui, una dintre angajatele SCR.
Iar Veronica Damaschin, asistenta medicală superioară a Secției Chirurgia Cardiacă a Viciilor Dobândite, a spus că această acțiune i-a umplut pe toți de energie pozitivă. Colectivul cardiochirurgiei a curățat teritoriul din preajma spitalului de frunze si vreascuri uscate. Acum este frumos, proaspăt și ne putem bucura de Paște, a spus Veronica Damaschin.