Din ce în ce mai mulți copii din Republica Moldova se confruntă cu probleme de auz. Datele epidemiologice arată că, în perioada 2023–2024, în rândul copiilor cu vârste între 0 și 17 ani au fost înregistrate 134,2 cazuri de boli ale urechii la 10 mii de locuitori. Medicii avertizează că, dacă nu sunt depistate la timp, aceste probleme pot afecta dezvoltarea vorbirii, rezultatele școlare și integrarea socială a copiilor.
Situația se reflectă și în statisticile generale. Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în anul 2024, incidența bolilor urechii și apofizei mastoide a ajuns la 75,5 cazuri la 10 mii de locuitori, în creștere față de 71,8 cazuri la 10 mii de locuitori în 2023.
Screeningul auditiv pentru nou-născuți ajunge la peste 95%
Un pas important pentru depistarea timpurie a problemelor de auz îl reprezintă introducerea screeningului audiologic universal gratuit pentru nou-născuți, implementat în Republica Moldova din anul 2024.
Potrivit datelor oficiale, rata de acoperire la nivel național a ajuns la 95,3%, ceea ce înseamnă că majoritatea copiilor sunt testați încă din primele zile de viață.
Specialiștii spun că identificarea timpurie a problemelor auditive permite intervenții rapide, care pot preveni complicațiile și întârzierile de dezvoltare.

Problemele de auz pot afecta școala și integrarea socială
Pierderea auzului netratată poate avea consecințe pe termen lung asupra copiilor. Printre efectele frecvente se numără:
- întârzierea dezvoltării vorbirii și a limbajului;
- rezultate școlare mai slabe;
- dificultăți de integrare socială;
- limitarea oportunităților profesionale la maturitate.
Medicii atrag atenția că unele dintre cele mai frecvente cauze ale problemelor auditive la copii sunt otita medie și acumularea de lichid în ureche, afecțiuni tratabile, dar încă răspândite.
Semne care pot indica o problemă de auz la copil
Părinții și profesorii sunt încurajați să fie atenți la anumite semne care pot indica o problemă auditivă:
- întârzierea dezvoltării vorbirii și a limbajului;
- necesitatea repetării frecvente a mesajelor;
- creșterea volumului la televizor sau dificultăți în utilizarea telefonului;
- rezultate școlare slabe sau probleme de comportament;
- dureri de urechi, secreții, febră sau senzație de blocaj.
În astfel de cazuri, copilul trebuie evaluat de un medic specialist.
Măsuri simple care pot preveni pierderea auzului
Specialiștii spun că o mare parte dintre problemele de auz pot fi prevenite, prin măsuri relativ simple:
- vaccinarea copiilor;
- îngrijirea maternă și infantilă adecvată;
- tratarea promptă a infecțiilor urechii;
- protecția împotriva zgomotului excesiv;
- utilizarea responsabilă a medicamentelor ototoxice.
Problema este globală
La nivel mondial, aproximativ 90 de milioane de copii și adolescenți cu vârste între 5 și 19 ani trăiesc cu pierderea auzului, iarpeste 60% dintre cazuri ar putea fi prevenite prin măsuri simple de sănătate publică.
În total, peste 1,5 miliarde de persoane din lume au un anumit grad de pierdere a auzului, dintre care 430 de milioane suferă de forme invalidante. Specialiștii estimează că acest număr ar putea depăși 700 de milioane până în anul 2050.
În Europa, 196 de milioane de persoane trăiesc cu pierderea auzului, iar doi din trei adulți nu au acces la servicii de îngrijire auditivă.
În fiecare an, pe 3 martie, este marcată Ziua mondială a auzului. Tema din acest an a fost „De la comunități la sălile de clasă: îngrijirea auzului pentru toți copiii”, mesaj care subliniază necesitatea prevenirii pierderii evitabile a auzului în copilărie și a depistării timpurii a problemelor auditive.
Pentru anul 2026, specialiștii își propun promovarea screeningului auditiv de rutină în programele de sănătate școlară, consolidarea parteneriatelor între sistemele de sănătate, educație și asistență socială, identificarea și intervenția timpurie prin platforme comunitare și școlare, precum și informarea și implicarea profesorilor, părinților și lucrătorilor medicali.
Specialiștii subliniază că investiția în sănătatea auzului copiilor înseamnă investiție în educație, incluziune și dezvoltare durabilă, iar depistarea timpurie oferă fiecărui copil șansa de a auzi, de a învăța și de a reuși.