Sistemul de alertare automată a serviciilor de urgență în cazul accidentelor rutiere avansează în Republica Moldova, cu implicații directe asupra timpului de intervenție medicală și asupra șanselor de supraviețuire ale victimelor. Potrivit autorităților, Serviciul 112 va fi pregătit tehnic, din martie 2026, pentru recepționarea apelurilor automate, iar până în iunie 2026 operatorii de telecomunicații vor asigura transmiterea completă a acestora. Informațiile au fost prezentate de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, într-un interviu acordat agenției MOLDPRES.
Implementarea are loc în cadrul proiectului european Next Generation eCall, care permite ca, în cazul unui accident rutier grav, autovehiculele dotate cu acest sistem să apeleze automat numărul unic de urgență 112, fără intervenția șoferului sau a pasagerilor. Acest mecanism este esențial în situațiile în care persoanele implicate sunt inconștiente, rănite grav sau incapabile să solicite ajutor.

Informații vitale transmise automat către Serviciul 112
La nivel național, sistemul va funcționa prin transmiterea automată către Serviciul 112 a unor date esențiale pentru coordonarea intervenției medicale și de salvare. Printre acestea se numără:
- localizarea exactă a accidentului;
- numărul de persoane aflate în vehicul;
- gravitatea impactului;
- codul VIN al autovehiculului (numărul unic de identificare);
- tipul de motorizare (benzină, diesel, hibrid sau electric).
„Aceste informații permit serviciilor de urgență să direcționeze rapid resursele necesare și să aleagă tipul potrivit de intervenție”, a declarat Daniella Misail-Nichitin.
Din perspectivă medicală, transmiterea automată a acestor date contribuie la reducerea timpului până la acordarea primului ajutor, la o evaluare inițială mai corectă a severității traumatismelor și la mobilizarea eficientă a echipajelor de ambulanță, terapie intensivă mobilă sau descarcerare.
Testare și termene de implementare
Sistemul eCall este obligatoriu pentru autovehiculele produse pentru piața Uniunii Europene începând cu anul 2018. În Republica Moldova, Serviciul 112 se află deja în faza de testare a preluării apelurilor eCall.
Conform autorităților:
- din martie 2026, Serviciul 112 va fi pregătit tehnic pentru recepționarea semnalelor;
- până în iunie 2026, operatorii de telecomunicații vor asigura transmiterea completă a apelurilor;
- Moldtelecom dispune deja de această capacitate, iar ceilalți operatori urmează să o implementeze până la termenul stabilit;
- cadrul legislativ necesar va fi ajustat până la sfârșitul anului 2026.
„Pentru cetățeni, acest sistem înseamnă intervenții mai rapide, șanse mai mari de salvare a vieților și un răspuns de urgență adaptat fiecărei situații”, a subliniat ministra Afacerilor Interne.
Proiect european pentru siguranță rutieră și sănătate publică
Proiectul Next Generation eCall urmărește modernizarea tehnologică a serviciilor de urgență și alinierea acestora la standardele europene. Bugetul total este de 19,2 milioane de euro, alocat unui consorțiu format din 38 de beneficiari din opt state membre ale Uniunii Europene și șase parteneri asociați din patru țări, jumătate din sumă fiind finanțată de UE.
Proiectul este implementat în perioada 1 martie 2024 – 30 iunie 2027, iar autoritățile estimează că noile servicii vor deveni funcționale în Republica Moldova începând cu jumătatea anului 2027.



