Mii de oameni din Republica Moldova care așteaptă o operație de cataractă, dar și intervenții de protezare a aparatului locomotor vor beneficia, începând cu 1 iulie, de un mecanism nou de programare, care promite mai puțină birocrație, mai multă transparență și o gestionare digitală a listelor de așteptare. Schimbările sunt introduse în noul Regulament cu privire la tratamentul în cadrul programelor speciale „Protezarea aparatului locomotor” și „Tratamentul operator pentru cataractă”, aprobat prin Ordinul comun nr. 174/67-A din 10 martie 2026 al Ministerului Sănătății șiCompania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM).

Un pas spre mai puțină așteptare și mai multă claritate
Pentru mulți pacienți, așteptarea unei operații de cataractă sau a tratamentului pentru protezarea aparatului locomotor înseamnă luni sau chiar ani de așteptare, incertitudine, programări amânate și drumuri repetate la instituții medicale. De astăzi, autoritățile spun că acest traseu devine mai simplu și mai clar.
CNAM introduce un sistem digital unic prin care vor fi gestionate listele de așteptare pentru intervențiile incluse în programele speciale, astfel încât fiecare pacient să poată fi urmărit mai ușor în sistem, de la înscriere până la operație.
Listele de așteptare, gestionate electronic
Noua regulă principală este digitalizarea completă a listelor de așteptare. În locul evidențelor separate și al procedurilor manuale, toate datele vor fi introduse într-un modul electronic din cadrul Sistemului Informațional Automatizat „Asigurarea Obligatorie de Asistență Medicală” (SI AOAM).
„Cea mai mare noutate este gestionarea în format electronic a acestor liste de așteptare și digitalizarea întregului proces, de la includerea pacientului în listă și până la efectuarea intervenției chirurgicale”, a explicat Doina-Maria Rotaru, șefa Direcției procurarea serviciilor medicale din cadrul CNAM.
Potrivit acesteia, măsura vine să simplifice accesul pacienților și să elimine situațiile în care listele erau gestionate diferit de la o instituție la alta.
Cum se face programarea de acum înainte
Medicul specialist, oftalmolog sau traumatolog-ortoped, rămâne primul punct de contact pentru pacient. Acesta va evalua situația medicală, va informa pacientul despre opțiuni, va include pacientul în lista de așteptare doar dacă acesta își exprimă dorința de a efectua intervenția chirurgicală într-o instituție medico-sanitară publică sau privată din Chișinău sau Bălți și va elibera biletul de trimitere.
Diferența este că, de acum, includerea în lista de așteptare se va face doar în anumite condiții.
Pacienții care aleg să fie operați în spitale din Chișinău sau Bălți vor intra în lista gestionată de CNAM. În schimb, cei care acceptă intervenția în spitale raionale contractate de CNAM nu vor mai fi incluși pe listele de așteptare, deoarece aceste instituții nu funcționează pe baza acestor liste pentru astfel de intervenții.
Fără „liste de urgență” și fără comisii speciale
Una dintre cele mai importante schimbări este eliminarea listelor de urgentare și a comisiilor sau consiliilor care decideau prioritatea pacienților.
„Au fost excluse toate listele de urgentare și toate comisiile sau consiliile care funcționau în cadrul prestatorilor de servicii medicale”, a precizat reprezentanta CNAM.
În practică, asta înseamnă mai puține decizii administrative și un traseu mai previzibil pentru pacienți.
Pregătirea pentru intervenție va fi realizată de medicul de familie sau de medicul specialist (oftalmolog sau traumatolog-ortoped), fără pași birocratici suplimentari.
Pacienții vor fi anunțați prin SMS
Un element important pentru pacienți este modul în care vor fi informați.
De acum înainte, aceștia vor primi mesaje SMS care îi vor anunța când au fost incluși pe listă și la ce instituție au fost repartizați pentru intervenție.
Listele vor fi actualizate periodic, la fiecare șase luni. Din evidență vor fi excluse persoanele care nu se prezintă la operație, cele care au efectuat intervenția în afara listei, pacienții fără indicație medicală sau cu contraindicații, dar și persoanele decedate. Totuși, pacienții pot fi reintroduși ulterior în sistem, dacă situația medicală o permite.
Când intervenția nu poate aștepta
CNAM precizează că urgențele medicale nu intră în acest mecanism.
Cazurile urgente vor fi operate în afara listelor de așteptare, în cadrul programului general de asistență medicală spitalicească, fără a depinde de programările standard.
Peste 15.000 de operații de cataractă într-un an
Pentru anul 2026, CNAM a contractat peste 15.000 de operații de cataractă și peste 7.000 de intervenții de protezare a aparatului locomotor.
Acestea vor fi realizate în 19 instituții medicale pentru cataractă și în 22 de instituții pentru protezare.
Pentru pacienți, schimbarea principală rămâne aceeași: un traseu mai simplu, mai puține drumuri între instituții și o evidență clară a locului în care se află pe lista de așteptare.