22 November 2024
mun. Chișinău

Noul regulament de salarizare a medicilor, aprobat de Guvern

Noua modalitate de salarizare a angajaților din sistemul sanitar a fost aprobată astăzi de membrii Cabinetului de miniștri. Regulamentul prevede majorări de până la 50 la sută a lefurilor tinerilor specialiști și este susținut de sindicaliștii din domeniu și de reprezentanții Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Hotărârea miniștrilor, care presupune înlocuirea salariului tarifar cu cel de funcție și includerea unui indicator de performanță, urmează să intre în vigoare din 1 iulie.

Foto: Pavel Filip

Potrivit premierului Pavel Filip, angajații din sănătate ar trebui să ridice lefuri majorate din august. “În ultimii 10 ani, am pierdut din sistem 300 de medici. Avem aproximativ 1.800 de pensionari. Timp de zece ani, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemiţanu” a pregătit peste patru mii de doctori. Pentru ei, statul a cheltuit mai mult de trei sute de milioane de lei. Unde s-au dus?”, s-a întrebat prim-ministrul Filip.

img_1864321_thumbs_640x480_2751401
Foto: Ruxanda Glavan

Iar ministrul Sănătăţii, Ruxanda Glavan, a declarat că noul regulament de salarizare se va baza, în primul rând, pe performanțele înregistrate de medici și gradul de satisfacție al pacienților. 

Ne propunem să eliminăm odată și pentru totdeauna inechitățile la care erau suspuși tinerii specialiști. Un medic, după șase ani de facultate și 3-4 ani de rezidențiat, este pus în situația să-și asume responsabilitatea pentru viața pacientului, la fel ca un medic cu o experiență în muncă mai mare. Majorarea salariilor face parte dintr-un șir de acțiuni pe care Ministerul Sănătății le va implementa, astfel încât să-i convingă pe tinerii medici să rămână să muncească în țară. De asemenea, vrem să punem accent pe performanțe. Calcularea lefurilor va fi efectuată în mod individual. În prezent, salariul tarifar al unui chirurg de la Spitalul Clinic Republican, de pildă, este calculat diferit de leafa unui chirurg de la un spital municipal”, a precizat Ruxanda Glavan.

Anul trecut, aproape fiecare al doilea absolvent al Universității de Stat de Medicină și Farmacie a refuzat să se angajeze. Salariile mici și condițiile proaste de muncă îi obligă pe doctorii începători, dar și pe cei cu un stagiu mai mare să refuze să muncească în spitalele din țara noastră și să aleagă drumul străinătății.

465x0_lei1Așadar, dacă în prezent, salariul de funcție al unui asistent medical, cu un stagiu de cinci ani, este de 1800 de lei, atunci, după adoptarea noului regulament, leafa acestuia, cu toate sporurile incluse și în baza indicatorului de performanță, va fi de 3100 de lei.

Salariul unui medic de familie, care lucrează în sistemul sanitar timp de cinci ani, va fi de 5750 de lei, cu 28 la sută mai mare decât în prezent. Iar un chirurg începător va primi lunar până la 7300 de lei, aproape de două ori mai mult decât acum.

Majorarea lefurilor angajaților din domeniul sănătății va costa în acest an bugetul de stat peste 295 de milioane de lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *