Companiile farmaceutice înregistrate în ţara noastră ieftinesc medicamentele. Potrivit Agenţiei Medicamentului, în total, peste 430 de preparate farmaceutice au fost înregistrate, în ianuarie, la un preţ mai mic decât în 2016. Scăderea este, în medie, de peste trei la sută, iar în cazul unor medicamente, reducerea ajunge chiar și până la 40 de procente.
De exemplu, preţul medicamentului „Ketilept” a scăzut cu 38 la sută, „Kreon” – cu aproape 29 la sută, „Sevorane” cu aproape 24 de procente, iar preţul „Amoxicilinei” a scăzut cu 20 la sută.
Din numărul total de medicamente, 242 de produse sunt de origine europeană, 107 – din ţările Comunităţii Statelor Independente, 60 din alte țări şi 11 autohtone.
Totodată, pe piaţa farmaceutică din Moldova au apărut 48 de medicamente noi, fiind pentru prima dată înregistrate la Agenţia Medicamentului din Moldova. Preţurile din Catalogul naţional vor fi valabile timp de un an de la data emiterii ordinului Ministerului Sănătății.