24 November 2024
mun. Chișinău

Uleiuri care întineresc pielea

Îmbătrânirea este un proces inevitabil, inclusiv pentru piele. Chiar dacă suntem conștienți de acest fapt, mulți dintre noi încă mai suntem în căutarea secretului tinereții fără bătrânețe. Poate nu putem opri timpul și nu putem păstra frumusețea fără cusur până la o vârstă înaintată, însă putem șterge ușor urmele vremii de pe față. Ridurile apar pentru că, odată cu anii, pielea își pierde capacitatea de a se hidrata și glandele sebacee produc tot mai puțin ulei. De aceea, avem nevoie de o îngrijire specială, pentru a menține cât mai mult aspectul tânăr, strălucitor și elastic al pielii. În ajutor ne vin o mulțime de uleiuri naturale, care pot face adevărate minuni dacă sunt folosite corect. 

Ulei de argan

Este un ulei unic, pentru că este extras din semințele unui copac ce crește doar în Maroc. 80% din compoziția lui sunt acizi grași, care luptă cu efectele nocive ale radicalilor liberi și au efect împotriva îmbătrânirii. Vitaminele A și E din uleiul de argan ajută la estomparea ridurilor, tratarea petelor de vârstă și redau elasticitate pielii. Acest ulei menține pielea hidratată și o apără de efectele razelor ultraviolete. Este absorbit rapid și nu lasă urme, de aceea este potrivit pentru toate tipurile de piele, inclusiv grasă sau sensibilă. 

Ulei de măsline

Uleiul de măsline este perfect pentru a menține pielea tânără cât mai mult timp. Este bogat în vitaminele A și E, conține câteva minerale, precum și acizi grași, necesari pentru neutralizarea radicalilor liberi. Aplicat pe piele, stimulează producția de colagen, care oferă strălucire și elasticitate și o apără de razele UV. Atunci când este consumat, uleiul de măsline protejează organismul de mai multe boli ale bătrâneții.

Ulei de cocos

Uleiul de cocos stimulează refacerea și înnoirea celulelor și producerea de colagen, prevenind astfel apariția ridurilor și a petelor de vârstă. Proprietățile sale antioxidante ajută la combaterea radicalilor liberi și la hidratarea pielii. Conține și acid lauric, un hidratant important pentru piele care reduce decojirea pielii și are proprietăți antibacteriene. Poate fi utilizat pentru tratarea pielii uscate, a eczemei și psoriazisului.

Ulei de migdale

Este un ulei care amână procesul de îmbătrânire a pielii, datorită conținutului de vitamine E și K. Acestea ajută la regenerarea pielii și îi mențin elasticitatea. Are proprietăți emoliente și ajută la menținerea strălucirii. Este foarte bun și pentru blocarea razelor UV, de aceea poate fi folosit în loc de cremă de protecție.

Ulei de jojoba

Acesta este unul dintre cele mai hidratante uleiuri din lume, care este bogat și în vitaminele E și C. Utilizarea lui va face pielea mai fermă și va estompa ridurile. Uleiul de jojoba combate uscarea pielii și îi oferă un aspect catifelat. Este excelent pentru reducerea liniilor fine și se absoarbe rapid. Pentru că este antialergic, poate fi utilizat pentru orice tip de piele.

Ulei de avocado

Precum consumul de avocado este benefic pentru sănătate, uleiul din acest fruct este miraculos pentru frumusețe. Este indicat în special pentru piele uscată. Nu doar promovează regenerarea celulelor, ci și ajută la menținerea lor și a țesuturilor sănătoase existente. Cantitatea mare de proteine și grăsimi nesaturate conținute în acest ulei reduc petele pigmentare, cele de vârstă și ridurile.

Ulei esențial de levănțică

Conținutul ridicat de antioxidanți din uleiul esențial de levănțică protejează pielea de radicalii liberi și razele ultraviolete. Ajută pielea să se regenerează și estompează ridurile. De asemenea, are proprietăți antiseptice și antifungice.

 

 

 

Sursa:

  • naturallivingideas.com
  • draxe.com

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *