22 November 2024
mun. Chișinău

Află ce se întâmplă dacă dormi puțin

Fie că ne facem griji pentru sarcinile de la birou sau ne gândim la alte probleme, inclusiv cele legate de dragoste, mulți dintre noi dormim prea puțin. Doar o săptămână de nopți cu puțină odihnă ne poate afecta inima, din cauza creșterii nivelului colesterolului ”rău”, potrivit unei noi cercetări. Oamenii de știință au ajuns la concluzia că persoanele care dorm insuficient au mai puțin colesterol ”bun” în sânge, decât cei care se odihnesc normal. Genele care reglează transportarea colesterolului prin organism sunt mai puțin active la oamenii care sunt obosiți, decât la cei care au parte de nopți liniștite, potrivit cercetătorilor.

Studiul demonstrează că oamenii care dorm mai puțin de șapte-opt ore recomandate prezintă un risc sporit de a dezvolta afecțiuni cardiace, de a face atac de cord sau accidente vasculare.

Colesterolul este un fel de grăsime produsă de ficat și care ajunge în sânge, fiind importantă pentru celule și organe. Doar că există două tipuri: cel bun – lipoproteine cu densitate mare și cel rău – lipoproteine cu densitate mică.

Colesterolul ”rău” poate deteriora pereții arterelor, provocând întărirea acestora, precum și diverse răni și apariția unor plăci sau cheaguri. Acestea pot încetini fluxul sângelui spre inimă, provocând atac de cord sau spargerea arterei și cauzează accidente vasculare cerebrale.

Pe de altă parte, colesterolul ”bun” acționează ca un magnet și îl scoate pe cel ”rău” din artere până la ficat, unde este folosit pentru producerea hormonilor.

Echipa de cercetători de la Universitatea din Helsinki a vrut să afle cum lipsa somnului îmbolnăvește inima. Ei au analizat felul în care odihna insuficientă afectează genele, care reglează transportul colesterolului. Vilma Aho, unul dintre oamenii de știință a explicat: ”În acest caz, am examinat ce schimbări a provocat lipsa somnului funcționării organismului și care modificări ar putea fi parțial responsabile de apariția bolilor.

Specialiștii spun că oamenii trebuie să fie conștienți de importanța odihnei, pentru a preveni apariția afecțiunilor. Potrivit lor, somnul este la fel de important ca alimentația corectă și sportul. Studiile anterioare au demonstrat că odihna insuficientă dereglează imunitatea și metabolismul.

Sursa: Daily Mail

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *