De mici ni se tot spune că avem nevoie de vitamine ca să creștem mari și sănătoşi. Deficienţa acestor catalizatori poate provoca afecţiuni grave, pentru că anumite funcţii ale organismului sunt încălcate. În special, suntem îndemnați să consumăm fructe și legume deoarece acestea sunt bogate în astfel de compuşi organici. Există o mulţime de informaţii despre vitamine, care uneori ne bulversează. De aceea, e-medicina a făcut o selecţie a celor mai necesari catalizatori pentru organism.

Vitamina D – esențială tot anul, dar indispensabilă din octombrie până în martie. Atenție: eficiența depinde de modul corect administrat!
Anul acesta, toamna și-a intrat devreme în drepturi: o săptămână întreagă de ploi, cer mohorât și puțin soare. Pe măsură