Caz rarisim la Spitalul Clinic Republican (SCR). O echipă de medici a reușit să înlăture cu succes o tumoare gigant, de 23 de centimetri și peste șase kilograme, localizată pe unul dintre rinichii unei fetițe de numai cinci ani și jumătate. Operația a fost foarte complicată și a durat aproape cinci ore. Dar nu asta contează, spun doctorii, ci faptul că pentru eforturile lor au fost răsplătiți cu zâmbetul copilului salvat.
În aprilie 2015, Snejana Rusu, mama fetiței pe care o cheamă Andreea, a observat că micuței a început să-i crească burta. Părinții, locuitori ai satului Ustia, raionul Glodeni, s-au adresat medicilor spitalului raional. Aceștia nu au putut stabili cu exactitate cauza îmbolnăvirii copilului și i-au îndemnat pe părinți să meargă la spitalul din Bălți. Doctorii de acolo au constatat că fetița are o tumoare în abdomen și au trimis-o la Chișinău. În Capitală, Andreea a fost internată la Institutul Mamei și Copilului, acolo unde părinții au aflat că tumoare este localizată pe rinichiul drept. La sfârșitul anului trecut, a fost supusă primei operații. La doar câteva minute, intervenția a fost însă oprită, din cauza hemoragiei. Răvășiți de durere, părinții au început să caute soluții pentru a-și salva copilul.
Timp de aproape un an, micuța a fost supusă unor numeroase investigații și tratamente chinuitoare. Tumoarea tot creștea însă. La un moment dat, starea ei de sănătate se agravase și a fost la un pas de a intra în comă. În urma unei biopsii, părinții au primit o veste îmbucurătoare, care le-au dat mari speranțe. Tumoarea era benignă, adică vindecabilă. Ulterior, Andreea a fost spitalizată la SCR, iar la sfârșitul lunii martie a fost operată cu succes. Cu lacrimi de bucurie, Snejana Rusu ne-a povestit că le este foarte recunoscătoare medicilor că i-a salvat copilul.
”Dacă nu aș fi dat de medicii de la Spitalul Clinic Republican, copilul meu era să moară. Eram disperată, nu știam ce să fac. Am trimis scrisori la un spital din Sankt Petersburg, apoi la unul de la Moscova. Mi s-a spus că, în aceste instituții medicale, nu se fac astfel de intervenții chirurgicale. La Chișinău, fetița mea a fost operată cu succes. Dumnezeu a făcut minuni, cu ajutorul doctorilor cu inimă mare”, ne-a mărturisit mama.
Intervenția chirurgicală a fost efectuată de o echipă de medici, în frunte cu profesorul și chirurgul Nicolae Gladun. Doctorul a declarat, pentru emedicina.md, că ”aceasta a fost o operație complicată pentru alții, dar nu și pentru el. Nu mă pot lăuda pentru ceea ce am făcut, dar nu pot ascunde faptul că sunt fericit că fetița trăiește. Îmi doresc să crească mare și să aibă propriii copii”, a menționat Nicolae Gladun, care este și președintele Asociației Chirurgilor ”N. Anestiadi” din Republica Moldova.
Timp de o lună, Andreea va urma un tratament cu citostatice. Dar asta nu o va împiedica să se joace cât mai mult, pentru a recupera timpul pierdut în spitale.
Potrivit doctorilor, printre cauzele principale ale apariției tumorilor se numără mediul poluant, consumul alimentelor nocive, radiațiile și nu numai.