În ultimul deceniu, numărul donărilor voluntare de sânge în Moldova a crescut de trei ori, anual fiind înregistrate aproximativ 80 de mii de donări. Acest lucru le permite autorităților, în special Ministerului Sănătății, să acopere toate necesitățile hemotransfuzionale ale spitalelor din țară.
Datele statistice arată că opt din zece donatori sunt voluntari, iar numărul total al persoanelor care donează sânge asigură asistența pentru 130 de mii de bolnavi spitalizați, inclusiv pentru cei aflați în situații de risc.
Totuși, autoritățile nu încetează să promoveze și să organizeze campanii de colectare a sângelui. De aceea, în data de 14 iunie, de Ziua mondială a donatorului de sânge, au avut loc mai multe acțiuni desfășurate sub genericul „Cum poți ajuta? Donează sânge! Donează acum! Donează sistematic!”.
În Capitală, la Bălţi și la Cahul au fost deschise până la ora 15:00 nouă centre improvizate de donare a sângelui, unde toți doritorii au putut face un gest nobil. Campania Centrului Național de Transfuzie a Sângelui are drept scop conștientizarea importanței actului donării benevole de sânge și atragerea atenției populației asupra acestui important domeniu al sănătății publice.
Astfel, în perspectivă, Ministerul Sănătății, își propune drept obiectiv să sporească, anual, cu cel puțin cinci la sută numărul donărilor voluntare. Acest obiectiv poate fi atins numai în parteneriat cu alte organizații ale statului și locale.
Un program efectiv de donare de sânge include mobilizarea la nivel local și național, iar susținerea din partea liderilor comunitari este vitală în atragerea voluntarilor.