Meseria de părinte este una frumoasă, dar și foarte solicitantă și care implică multă responsabilitate. Îngrijirea unui copil este o experiență provocatoare, care stârnește în interiorul tău un val de emoții și trăiri. Treci ușor de la o stare emoțională la alta, și anume de la bucurie, uimire, încântare, la teamă, complexe, supărare, disperare și neputință. Deseori, adulții sunt depășiți de situație când copilul plânge. Și când nu mai știu ce să facă pentru a-l opri din plâns, unii părinți îl zgâlțâie cu putere și îl mișcă înainte și înapoi, fără a fi neapărat răuvoitori. Mare atenție, însă. Niciodată, sub nicio formă, bebelușul nu trebuie zdruncinat. Efectul este similar impactului pe care îl suferă un adult în timpul unui accident de mașină. Și asta din cauza că mușchii gâtului nu sunt suficient dezvoltați, iar micuții nu-și pot controla mișcările bruște ale capului, care este cel mai greu din totalul greutății corporale.
Despre reacțiile părinților mai mult sau mai puțin controlate, dar și despre consecințele grave ale zdruncinării copilului am discutat cu neurologul și pediatrul Diana Coropceanu. Potrivit doctorului, ca urmare a scuturării violente a copilului apare sindromul copilului zgâlțâit (SCZ), care reprezintă o serie de leziuni ale creierului. ”Scuturarea copilului de către părinți este, de fapt, o formă de abuz fizic asupra celui mic. Aceasta poate duce la consecințe cerebrale ireversibile sau chiar îi pot provoca moartea.”
Datele statistice arată că peste un sfert dintre victimele acestui sindrom își pierd viața, iar cea mai mare parte, aproximativ două treimi, rămâne cu diferite tipuri de dizabilități pentru toată viața. Câteva secunde de zgâlțâire îl pot opri pe bebeluș din plânsul incontrolabil, dar îl pot transforma dintr-un om normal, într-un bolnav incurabil. “Pot fi o serie de consecințe asupra creierului, coastelor, retinei, membrelor. Creierul copilului este foarte sensibil, deoarece nu este suficient dezvoltat, vasele cerebrale sunt fragile, mușchii gâtului sunt nedezvoltați și nu pot limita mișcările capului în timpul scuturării corpului”, explică medicul.
Mai exact, capul micuțului este destul de mare, raportat la restul corpului. Mușchii care îi susțin gâtul sunt slab dezvoltați. În plus, coloana vertebrală este moale. Spațiul dintre cutia craniană și creier este mai mare decât la un adult, iar atunci când trunchiul copilului se mișcă înainte și înapoi, creierul este împins violent, fapt ce poate provoca ruperea vaselor de sânge și a țesutului nervos. În cazul în care leziunea se află într-o zonă cerebrală responsabilă de funcțiile vitale ale organismului, atunci bebelușul nu are șanse de supraviețuire.
Sunt însă situații când copiii supraviețuiesc, dar sunt condamnați la o viață chinuitoare. Ei pot deveni orbi, surzi, cu retard mental sau fizic, pot face convulsii etc. De asemenea, pot apărea întârzieri în dezvoltare. Unii micuți ar putea întâmpina dificultăți de vorbire și le-ar putea fi foarte greu să învețe ceva nou. Nu sunt excluse nici problemele legate de memorie și atenție. În cazul în care este afectat și trunchiul, atunci pot apărea leziuni la nivelul plămânilor și fracturi la nivelul coastelor, care vor provoca dureri insuportabile.
Medicii îi îndeamnă pe părinți ca în niciun caz să nu-ți scuture copilul, dar dacă s-a produs un asemenea episod nefericit, să-și ducă micuțul la medic. Copilul trebuie examinat de doctor, chiar dacă nu manifestă vreo stare neobișnuită. Potrivit pediatrului, simptomele care vă pot pune în gardă imediat după ce ați zgâlțâit micuțul sunt: iritabilitatea, voma, lipsa poftei de mâncare, fontanela bombată, o creștere accelerată a perimetrului cranian, modificări de respirație, fracturi ale vertebrelor, coastelor, oaselor lungi, dilatare sau asimetria pupilelor și afectare vizuală. Copilul ar putea să-și piardă cunoștința și să ajungă în stare de șoc. În unele situații bebelușul poate fi mai nervos sau, din contra, surprinzător de liniștit, chiar într-o stare de letargie aparentă. “De obicei, cei mai vulnerabili sunt copiii sub vârsta de un an, majoritatea fiind mai mici de șase luni. Cu toate acestea, pot suferi de acest sindrom și copiii care au sub cinci ani”, mai spune neurologul Diana Coropceanu.
Așadar, medicul le cere părinților să caute oricare alte metode de a-și liniști copiii, să fie răbdători și să-și țină emoțiile și nervii în frâu, manifestând doar dragoste și grijă. “Mămicile și tăticii pot să-i calmeze pe bebeluși cu jucării colorate, zgomotoase, să le cânte și să-i distreze. O baie în cădiță sau o plimbare, la fel, ar putea liniști copilul.”
