Aproximativ 46 de mii de moldoveni și-au procurat poliță de asigurare medicală până în data de 31 martie. Potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, numărul acestora este cu 10 mii mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut.
Cei mai mulți dintre asigurați, și anume 29500, au beneficiat de reducere în proporție de 50 la sută. Este vorba despre fondatorii de întreprinderi individuale, arendașii, arendatorii, deținătorii de patentă și alți cetățeni care nu sunt angajați și nu sunt asigurați de Guvern. Alte aproximativ 15500 de persoane, proprietari de teren agricol, au achitat pentru o poliță 1014 lei, beneficiind astfel de o reducere în valoare de 75%.
Peste 800 de notari publici, executori judecătorești, avocați și mediatori neangajați au cumpărat asigurarea în sănătate fără a beneficia de reduceri, deoarece acestea au fost anulate.
Astfel, în primul trimestru al anului curent, în fondurile AOAM s-au acumulat de pe urma procurării poliței peste 88 de milioane de lei, cu aproape 21 de milioane de lei mai mult față de aceeași perioadă a anului 2016.
Toți cei care își vor cumpăra poliță medicală după data de 31 martie vor trebui să plătească prețul integral de 4056 de lei. Mai mult, vor achita o penalitate de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere și o amendă de până la 1650 de lei. Activarea poliței va fi făcută peste o săptămână din momentul achitării.
Totodată, după 31 martie, persoanele fizice care fac dovada aflării peste hotarele Republicii Moldova pentru cel puțin 183 de zile calendaristice pe parcursul anului bugetar vor achita integral poliţa, fără penalitate și amendă, iar statutul de asigurat va fi activat din data achitării.