27 July 2024
mun. Chișinău

Tratamente psihiatrice în fiecare localitate

Tratamentele psihiatrice vor fi integrate în serviciile medicale primare, iar activitatea celor 36 de centre comunitare de sănătate mintală urmează să fie consolidată și fortificată, conform standardelor europene. Reformele sunt prevăzute în Programul național privind sănătatea mintală pentru perioada 2017-2021, aprobat astăzi de Guvern.

Foto: Lialiana Iaşan

Documentul prevede investiții de aproximativ un miliard de lei în acest domeniu. 80 la sută din această sumă urmează să fie alocată pentru promovarea dezvoltării centrelor comunitare. „Programul național urmărește instituirea unui sistem de servicii comunitare de sănătate mintală în toate localitățile țării, ajustate la standardele europene. Bolnavii vor avea acces echitabil la aceste servicii, inclusiv la nivel de asistență primară. Vor fi consolidate și capacitățile specialiștilor din domeniul sănătății și asistenței sociale, care lucrează în serviciile de sănătate mintală”, a declarat viceministrul Sănătăţii, Lialiana Iaşan, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri.

Potrivit Ministerului Sănătății, tratamentele psihiatrice oferite la nivel local, inclusiv de medicii de familie specializați, va asigura un randament mai mare. De asemenea, persoanele care suferă de maladii psihice vor fi asigurați și cu echipe ambulatorii și vor beneficia de servicii medicale la domiciliu.

În program se arată că serviciile acordate, în prezent, de spitalele de psihiatrie nu mai corespund necesităților, sistemul fiind orientat excesiv spre un sistem curativ, adică doar pentru tratarea tulburărilor depistate, în detrimentul prevenirii maladiilor psihice. Scopul strategiei este de a reduce, în următorii cinci ani, cu 50 la sută numărul de internări în spitalele psihiatrice.

Datele oficiale arată că, în 2015, statul a investit 130 de milioane de lei pentru întreținerea acestor instituții care oferă un randament redus și doar 17 milioane de lei pentru centrele comunitare de sănătate mintală. De asemenea, sume importante de bani urmează să fie investite pentru instruirea a 700 de medici de familie și 300 de asistenți medicali în domeniul sănătății mintale. Programul prevede și elaborarea fișei standardizate de screening a maladiilor psihice.

În 2015, în Moldova au fost înregistrate aproximativ 151 de mii de persoane cu tulburări mintale, dintre care 8,5 la sută erau minori. La nivel mondial, doar 50 la sută dintre pacienții care suferă de maladii psihice primesc ajutorul adecvat.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, unul din cinci copii are o problemă de sănătate mintală, iar nouă din zece persoane afectate de aceste maladii sunt discriminate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *