Un băiat în vârstă de doi ani s-a intoxicat, după ce a ingerat otravă pentru combaterea şobolanilor. Din fericire, mama a observat când copilul a înghiţit granulele toxice şi a solicitat intervenţia serviciului de urgenţă. Băiatul a fost internat imediat la Institutul Mamei şi Copilului, iar viaţa lui nu este în pericol.
“În momentul internării, copilul nu manifesta niciun simptom. Însă în urma investigaţiilor medicale medicii au constat că acesta are o hemoragie internă. Tratamentul a fost iniţiat imediat, iar starea de sănătate a copilului de îmbunătăţeşte” a declarat pentru emedicina.md şefa secţiei Reanimare Pediatrică şi Toxicologie din cadrul Institutului Mamei şi Copilului, Ana Oglindă.
Odată ce a pătruns în organism, otrava pentru combaterea rozătoarelor provoacă ieşirea sângelui din artere sau vene. Acesta se poate acumula în organe sau ţesuturi, în condiţiile în care există leziuni. Hemoragiile interne produc durere şi inflamaţia organelor. Dacă scurgerea e abundentă, pacientul poate ajunge în stare de şoc, ca urmare a creşterii frecvenţei cardiace şi respiratorii. Hemoragiile interne pot fi fatale, dacă tratamentul este iniţiat cu întârziere. Anual, la Institutul Mamei şi Copilului sunt internaţi în jur de 700 de copii care se otrăvesc după ce înghit medicamente şi substanţe chimice. Dintre aceştia, 200 de minorii se zbat între viaţă şi moarte, din cauza că părinţii solicită tardiv ajutorul medical de urgenţă. Victimele intoxicaţiei cu medicamente şi substanţe chimice sunt, cel mai frecvent, preşcolarii. De obicei, ei înghit pastile contraceptive, preparate pentru tratamentul afecţiunilor neurologice şi a tensiunii arteriale. Intoxicaţiile cu medicamente şi substanţe chimice se manifestă prin tulburări respiratorii, ameţeli, convulsii, euforie, greaţă, vomă şi dureri abdominale.