13 October 2024
mun. Chișinău

Eventuala pandemie misterioasă, provocată de așa-numita „Boala X”, subiect de discuție la Forumul Economic Mondial de la Davos

Omenirea ar trebui să se pregătească pentru o nouă pandemie misterioasă, provocată de așa-numita „Boala X”. Conform previziunilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), necunoscuta boală ar putea provoca de 20 de ori mai multe decese decât pandemia de COVID-19. Subiectul privind posibila apariție a unei noi pandemii este discutat la cea de-a 54-a reuniune anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos (Elveția), care se desfășoară în perioada 15-19 ianuarie 2024.

Mai exact, discuția despre apariția unei eventuale boli este programată pentru data de 17 ianuarie. Participanții la forum vor vorbi despre eforturile necesare în vederea pregătirii sistemelor de sănătate pentru numeroase provocări viitoare.

Oamenii de știință au vorbit despre „Boala X” în urmă cu câțiva ani. Potrivit lor, schimbările climatice și urbanizarea au făcut ca riscul declanșării unei noi pandemii să fie tot mai mare. Gripa aviară este considerată una dintre cele mai mari amenințări.

Încă de la sfârșitul anului 2022, OMS a creat un grup de peste 300 de oameni de știință pentru a studia un agent patogen necunoscut ce ar putea provoca o pandemie gravă, care ar putea fi de zeci de ori mai mortală decât pandemia de coronavirus.

Reprezentanții OMS susțin că studiul noilor virusuri și agenți patogeni este necesar pentru un răspuns rapid și eficient la apariția unei noi pandemii. Oamenii de știință cred că focarul ipotetic al „Bolii X” poate fi comparat cu apariția altor boli infecțioase mortale care au surprins lumea medicală.

Litera X din numele bolii subliniază natura sa neașteptată și imprevizibilă.

Între timp, peste 200 de oameni de știință ai unui complex de laboratoare de înaltă securitate din Marea Britanie au început pregătirile pentru următoarea pandemie. Mai precis, au început să dezvolte noi vaccinuri pentru așa-numita „Boală X”.

Aceștia au creat o listă cu virusurile periculoase de la animale care ar putea infecta oamenii și s-ar putea răspândi cu mare viteză în toată lumea.

Cercetătorii sunt implicați în monitorizarea mai multor patogeni de mare risc, precum gripa aviară, variola maimuței și hantavirusul, o boală răspândită de rozătoare.

Un prim succes a venit în urma dezvoltării primului vaccin împotriva febrei hemoragice Crimeea-Congo, o boală răspândită de căpușe care are o rată de mortalitate de 30%, potrivit Digi24.

La Forumul Economic Mondial de la Davos participă reprezentați din peste 100 de guverne și ai organizațiilor internaționale majore, 1.000 de parteneri ai Forumului, precum și lideri ai societății civile, experți, reprezentanți ai tinerilor, antreprenori sociali și instituții mass-media.

De-a lungul anilor, la stațiunea cu cea mai mare altitudine din Alpii elvețieni se discută despre problemele globale majore ale momentului, pentru a pregăti soluții de depășire a provocărilor.

Prima reuniune a avut loc în 1971, sub numele Forumul European de Management (European Management Forum). Profesorul Klaus Schwab a fondat European Management Forum, o fundație non-profit cu sediul la Geneva, Elveția. Acesta a atras la Davos lideri de afaceri din Europa și nu numai, pentru o întâlnire anuală în luna ianuarie.