Tinerii specialiști din domeniul Sănătății susțin noul mecanism de salarizare, promovat de Ministerul Sănătății. Dacă va fi pus în aplicare, aceștia vor avea salarii mai mari cu peste 50 la sută. În prezent, un medic își începe activitatea cu o leafă de 1700 de lei, care crește nesemnificativ în primii zece ani de muncă. Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, salariul mic este principalul motiv care îi determină pe lucrătorii medicali începători să migreze sau să abandoneze domeniul, imediat după finalizarea studiilor. Anul trecut, din cei 350 de absolvenți ai Universității de Medicină “Nicolae Testemițanu” doar 151 s-au angajat.
Valeriu Dabija este medic rezident la Institutul de Cardiologie. În această instituție sunt spitalizați bolnavi cu afecțiuni cardiovasculare grave, iar munca nu este deloc ușoară. Mulți dintre pacienți au peste 50 de ani și suferă concomitent de alte maladii cronice. Tratamentul și supravegherea acestor persoane necesită o dedicare totală. Medicul face față cu brio acestor responsabilități majore, chiar dacă ridică lunar un salariu mizer. De aceea, pentru Valeriu Dabija, noul mecanism de salarizare elaborat de Ministerul Sănătății înseamnă o șansă pentru a se realiza, aici, în țară.
“Nu tind să mă compar cu medicii care au o experiență mai mare decât mine. Dar orice venit suplimentar, este binevenit. Nu este un secret pentru nimeni că salariul unui medic începător este foarte mic. De aceea, nu-mi rămâne decât să mă bucur, dacă munca mea va fi remunerată mai bine. Este o bună motivație pentru mine.”
Vestea că munca ei va fi răsplătită mai bine a luat-o prin surprindere și pe Galina Revenco, medic rezident la Institutul de Cardiologie. La fel ca și colegul ei, Galina Revenco muncește doar din plăcere și entuziasm. Nu este sigură însă de longevitatea acestor emoții frumoase, în condițiile în care salariul nu-i asigură nici minimul de existență. Uneori, se lasă furată de visul unei vieți mai bune, departe de casă.
“Pentru un medic, lipsit de surse de existență, singura salvare este evadarea. Ca și alți colegi de ai mei, mă gândeam, deseori, să plec. Chiar planificam să migrez în Germania. Mi-a fost greu însă să-mi abandonez familia care m-a susținut mereu. Acasă este imposibil de trăit. Recunosc, fără suportul familiei nu am reușit nici măcar să supraviețuim. Dacă Ministerul Sănătății va aplica noul mecanism de salarizare, atunci destinul nostru va fi altfel. Un salariu mai mare înseamnă o șansă la o viață mai bună, alături de cei dragi și nu printre străini.”
Această părere este împărtășită și de cardiologul Irina Cabac. Visează la o remunerare în Moldova, pe măsura responsabilităților. O leafă mai mare, în opinia ei, nu este o favoare făcută medicilor începători, ci o necesitate care nu mai poate fi amânată. Tinerii specialiști muncesc la fel de mult precum cei cu experiență și împart aceleași responsabilități.
“Un salariu mai mare ne va asigura condiții de viață mai bune. Pentru că lucrăm foarte mult, dar nu reușim să contribuim la bunăstarea familiilor noastre. Și asta nu este normal.”
În afară de salariu, medicii începători nu au niciun suport din partea statului. Legea reglementează ca autoritățile publice locale să-i susțină din punct de vedere material, însă aceasta este o misiune greu de realizat. În puține raioane, prevederea este pusă în aplicare.
Potrivit Federației Sindicale “Sănătatea”, anul trecut, tinerii specialiști din instituțiile medicale au primit din partea primăriilor și consiliilor raionale suport financiar de puțin peste șase milioane de lei.
În prezent, în țară activează 10.397 de medici, cu peste 3 400 mai puțini față de anul 2000.