Tot mai multe femei din Moldova mor înainte, în timpul sarcinii sau după ce au adus pe lume un copil, din cauza complicațiilor. 50 la sută dintre decesele materne înregistrate sunt printre gravidele sau lăuzele migrante ori care provin din familii sărace. Ca să combată nefericitul fenomen, Ministerul Sănătății a elaborat un proiect de hotărâre prin care propune ca medicii și asistenții sociali să monitorizeze toate femeile de vârstă reproductivă migrante și din familii nevoiașe.
Statistica arată că, în 2015, rata mortalității materne a fost de 31, 1 femei la 100 de mii de nou-născuți. Asta înseamnă dublu față de anul 2011. Autoritățile și-au propus să reducă acest indice până la 13,3 la 100 de mii de nou-născuți. Obiectivul nu a fost însă atins.
Doctorii explică faptul că gravidele nu s-au prezentat la consultațiile prenatale, nu au cerut la timp ajutorul medicilor, fie au emigrat, nu au avut un loc de muncă, nu au respectat un regim alimentar, au fumat sau consumat alcool etc. În consecință, aceste femei au murit înainte, în timpul sarcinii sau după naștere, din cauza complicațiilor provocate de afecțiunile netratate.
Autoritățile din domeniul sănătății au mai constat că, în ultimii cinci ani, 12 femei au murit, după ce au născut acasă. În opinia specialiștilor, aceste decese reprezintă o consecință a nivelului scăzut de cultură generală și educație sexuală.
Pentru a preveni astfel de situații, medicii de familie și asistenții sociali vor trebui să monitorizeze toate femeile de vârstă reproductivă, aflate în situații de risc. Supravegherea va permite luarea în evidență la timp a gravidelor și tratarea afecțiunilor, care le pot pune viața în pericol.
În prezent, medicii împreună cu asistenții sociali îi monitorizează doar pe copiii cu vârsta de până la cinci ani. Datorită acestei cooperări, în perioada 2011-2015, indicele mortalității copiilor a scăzut de la 13,6 la sută, până la 11,7 la sută.